Scrisoare către suflet

de Son of the Earth


Sunt acele zile care incep si se termina cu un eveniment semnificativ,  te ajuta sa distingi greul… de usor, banalul de… original, simplitatea… de complexitate, sentimentul… de tradare, fericirea… de tristete si sentimentul de a fi insotit fata de acela de a fi singur. Unde ma regasesc dupa asemenea trairi? este lumea asta asa complexa pe cat nu pare? si stau si intreb si caut raspuns, inauntrul inimii trairilor, ca sa imi dau seama ca nu sunt decat o mica parte din ceea ce as vrea sa fiu.NU conteaza asta, conteaza sa fiu schimbarea in lume a ceea ce cred ca lipseste, sa aduc fericire acolo unde nu exista, sa dedic totul pentru ca toti sa inteleaga de ce suntem asa cum suntem…sa ne cautam pe noi ca mai apoi sa ne creem asa cum vrem.

Incepe ziua asa cum demult o facea, emotia acestei zile o putea stapanii cu greu, avea nevoie de cei dragi aproape sa simta ce e cel mai bun, avea nevoie de caldura camerei si imaginea calda a TV-ului…vroia sa vada ce altii fac in mod organizat si sa afle motivul care sta la baza acestui motiv: 1 decembrie. Imi aduc aminte de zilele in care eram la bunici, in o atmosfera calda, soba avea un sunet protector, mirosul era specific mancarii extraordinare gatite de bunica iar pe geam de fiecare data gaseam graul verde si frumos care semnifica ceva pentru ei… si ascultam la radio Nicolae Furdui Iancu -Noi suntem romani si fredonam versurile cu mai multa intensitate cu cat ma apropiam de referen,aveam cam 7 ani atunci. Acum, dupa mult timp si la distanta mare de ei, vreau sa vad ceea ce atunci doream sa vad,sa simt si sa aud de la cativa pasi, am fost si am prins foarte putin din ceea ce mi-a placut,insa importanta e imaginea a mii de oameni care zambeau si emanau fericire,asta se numeste patriotism.

Sunt singuratic, mai singur decat mi-as fi imaginat vreodata, am pus in practica un exercitiu pentru constiinta, am taiat cate o creanga din copacul fericirii mele cu speranta ca mugurii noi vor creste iar din crengile taiate se vor ridica altele mai frumoase si mai rezistente, am rupt din fiecare creanga ce era mai frumos ca sa fiu sigur ca ceva o sa se schimbe in mai bine decat a fost. Exerseaza asta cand nu ai ceea ce iti doresti, atunci cand nu ai prieteni si sufletul atarna de un raspuns ori de o creanga uscata…ia o haina pe tine si pleaca de unul singur in speranta ca asa vei gasi un raspuns, dute printre oameni, fi atent la cum se uita la tine, citeste-le mimica, simte ce cred despre tine, uita-te in reflectia imaginii tale si intreaba-te daca esti tu, ori daca esti o imagine interesanta ori urata pentru ceilalti…mergi pe drum, in parc si nu te opri, doar mergi…fa o poza, priveste in sus printre copaci si respira adanc,infige adanc in buzunare,mainile tremurande de nervi…de ce meriti asta? merita sa fi bun, merita sa ajuti pe toti in fiecare zi, indiferent ca au nevoie sau nu…merita sa ii ajut pe acei oameni sarmani, care erau in drumil punerii in practica a exercitiului? dar parca ma asteptam sa ii intalnesc si de asta am avut tot ce ei aveau nevoie de la mine in acel moment. Simt un fel de multumire de la mine, nu pentru ca cei in care am crezut m-au tradat,ori cei in care cred inca o fac cu nerusinare, ci pentru ca incep sa depasesc aceste praguri imaginare.

Oamenii nu au timp sa fie buni, oamenii pleaca fara sa dea raspuns, oamenii cred in intuitie mai mult decat in cuvinte, oamenii se autoconsoleaza atunci cand patesc un lucru rau, oamenii cauta in gunoaie ca sa gaseasca un obiect nou, aceeasi oamenii iubesc fructele stricate si detesta acel fruct proaspat, colorat si plin de arome…de ce mi-ai aratat un fruct bun si m-ai legat la ochi ca mai apoi sa imi dai sa mananc din acel mar stricat?

DEEE CEEE ?

te urăsc…