Son of the Earth – γιος της γης

„Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.”

Luna: Noiembrie, 2010

Shadows of the night

Strange things are happening at the midnight

A kind of sound in background sight

Just light is now the way to truth

My bedroom, dirty lie of youth.

*

In common senses stars are living

In perfect way, the Universe

The reason of ilogical thinking

Is found right here, in verse.

*

The night of shadows in the mirrors

Reflects unequal, in my room, tears

The world is not as she it seems

We living on the land of dreams.

Anunțuri

Tăcere

Prefer să tac

Decât să-ngân nebunia,

Prefer să fiu

Decât să măresc agonia.

*

Destul de vag e sentimentul tăcerii

Sunt zile ce tac pentru a face-n ciudă plăcerii.

*

Eternul vis ce întreține insomnia diurnă

Confirmă iar, o lume nebună,

Desigur, dar din interior se rezumă

Aleg să tac, e răspunsul din urmă.

Valea cu suflete pierdute

– E dimineață! exclamă Tara, surprinsă de faptul ca petrecuse puțin timp dormind. Poate, doar i se părea că dormise puțin, o fi fost vreun vis nesigur fără conținut care a obosit-o. Mereu, înainte să se culce, petrece puțin timp alături de jurnalul său, în care își expune trăirile. E ceva normal, toată lumea face asta și până la urma nu e vreo rușine să ai jurnal.

– Martin, ai pregătit micul dejun? Îmi e foame! Probabil, dacă ai fi fost în locul meu, altfel ai fi trăit aceste momente, dragul meu. Nu știu dacă încă sunt convinsă de faptul că deții puterea de a-ți reveni, ce știu este că nu vei repeta greșeala.

– Bunico, nu mai am doi ani! Știu cum să-mi leg șireturile și mai știu să îți gătesc în fiecare dimineață micul-dejun. Dacă nu ai fi fost în pat tot timpul, poate ai fi făcut și tu ceva pentru tine, nu mă rugai pe mine să îți port de grijă!

Camera se umple de mirosul dulce al omletei proaspăt gătite în bucătărie.

– Sunt sigură că ai pus și mirodenii în ea, miroase atât de bine! Încerc să înteleg ce trăiești tu, nu știu dacă aș mai fi trăit așa singură aici. Poate că o să-și dea seama că i-am fost mamă! Nu a fost ușor să cresc un neastâmpărat ca Martin, măcar eu stau aici tot timpul.

– Da, e gata, bunico! Uite aici micul dejun, eu am plecat spre școală. Ai grijă să nu pleci din pat, știi doar că nu poți!

– Martin, nu te mai întâlni cu prietenii ăia ai tăi, știi doar că nu te ajută, nu îți fac niciun bine. Mai e vreun loc în lumea asta pentru oamenii ca mine?

Bătrâna era singură în cameră acum, ia jurnalul și începe să citească din cele mai vechi pagini ale lui. Începe să citească rar, cu glas, cele scrise în paginile îngălbenite de timp.

La ce te gândești draga mea când scrii astea? Ai mai începe alt jurnal acum, când ești aproape paralizată și trecută de ceasul al doisprezecelea? Recitea ultima pagină a jurnalului, numerotată în colțul din stânga sus.

– 2700, dar nu mai pot! Nu mai pot scrie, nu mai am ce. Dacă m-ai întreba acum ce preț are viața, aș spune că nu mă interesează, oricum e fără valoare…precum o bancnotă ieșită din uz și fără interes pentru cineva. Scoate albumul foto din sertarul dulăpiorului de lângă pat și începe să le privească de la sfârșit către început. Ajunge la jumătate și îl închide, îl așează pe dulap și se culcă, asta părea să facă.

La un moment dat, din bucătărie se aude:

– Martin, am făcut micul-dejun, trezește-te!