Te-ai supăra?

În pași, prin gând călătoresc

Încerc să aflu’ ce iubesc,

În ochii tăi, privirea îmi opresc

În dimineața asta obosesc… gândindu-mă că te iubesc.

Caut motive, că altfel…deznădăjduiesc

Caut frumosul rimei, printr-un vers

Caut prin rânduri, oameni, reușesc

Caut să spun… că te iubesc.

M-arunc în ale tale brațe

Mă pierd în rațiuni pompoase

Mă-ncumet să te strâng în brațe

Mă dau mâncare, unei priviri frumoase… .

Te-aș pierde-negura minciunii

Te-aș căuta, nu te-aș lăsa eu, lumii

Te-aș ruina cu-a mele semtimente-n fața lunii

Te caut, în lumina spumii.

Răuri de vise spre infern

La Dante, vreau eu…subaltern

Tu doar a mea vei fi etern

Că vei fi moartă, departe de Eden.

În drumul meu, cel efemer

Oamenii rabdă, plâng, se tem

Copii plâng că n-au refren

Mamele zbiară către cer…își vor copiii lor, etern.

Dacă un dans ți-a mai rămas pentru a ta viață

Dacă eu voi fi cel din a ta față

Dacă și muzica ne va cânta

Dacă vom fi, mă vei dansa!?

Firave măini, firava ta privire

Frânge rațiunea-n mine

Fulgeră-n inimă nori, de furtună

Fictive tunete răsună…astea nu-s tunetele de furtună.

Nu e furtună, nu e nor

Nu bate vântul trecător

Nu cântă păsări, nu e soare

Nu știu ce este…e rumoare?

Sunt vocile care mă strigă să le spun

Să le răspund că nu-s nebun

Să le vorbesc cu glasul meu profund

Sunt eu, nu altul, sunt…plăpând.

Te-ai supăra dacă prin gând eu ți-aș umbla

Te-ai supăra dacă în inimă ți-aș căuta

Te-ai supăra dacă in rime ți-aș vorbi

Te-ai întrista de te-aș apropia inimii?

Te-ai duce de la mine pentru vorbe goale

Te-ai pierde astfel, în gândurile tale

Te-ai rătăci printre petale

Te-ai înstrăina altei persoane?

Te-ai mai uita îm ochii mei

Te-ai mai încrede tu în ei

Te-ai plânge lumii, relei

Te-ai simți singură-ntre lei?

Te-ai duce pe cărarea cea pustie

Te-ai rătăci în vie

Te-ai pierde prin miresme dulci

Te-ai mai întoarce, sau m-alungi?

Te-ai încuia în camere de dinți

Te-ai chinui, să mă cauți

Te-ai mai gândi, că eu sunt singur

Te-ai bucura ca eu să-ndur?

Nu cred acum că lumea asta

Își joacă rolul, cum năpasta

Le joaca inimile-n cercuri

Și-i lasă fără simțuri…

Mai am un singur vers să-ți spun

Nu sunt prea vesel, sunt nebun

Să caut fericirea în nimicuri

C-așa-i poetul, o streașină fără de țurțuri.

Te răscolește printre rănduri

Te culcă-n patul lui de-oțel

Te leagănă ca pe-un mititel

Te-ntreabă, de vei crede-n el

Și pleacă-n lumea cea din el.

Te-ai supără dacă ți-aș spune…te iubesc?

Publicitate

Peron

Pe un peron tu m-ai lăsat

În un gând, mintea mi-a stat,

Mi-am dat seama de ce mi-ai arătat

În el, eu m-am urcat,

În ultimul vagon de tren

În drumul meu…spre infern.

Nici, pa!

Nici, tu…adio!

Nu mi-ai zis,

Nici răsărit de soare, de atunci

Nici puls in inimă,

tu, pa!

Chiar de eu visător am fost

Să știi c-al meu vis are rost

Nu e fictiv, nu e prostie

E rațiunea inimi-mi pustie.

eu, rost!

Adâncă-mi e durerea

În trenul ăsta vechi și prăfuit

În care toții, ne urcăm iubirea

La fel, oricând, sper…niciodat’

noi, pa, iubirii!

Hai! Ia-mă de pe peron, acasă

Alinta-mă cu-a tale rime de iubire

Eternă fi, a mea mireasă

Nu stinge visul in durere.

Că doar acas’

Tu imi vei fi mireasă.

Ascunsă-n albul tău cel pur

Sub voalul amintirii

In inima simțirii

Ne vom striga, vom alerga

Ne vom salva

Noi pe peron, de-adio

NU vom fi, niciodat’.

What about My Piano …

Far long time ago, a kid has borned in a ship, a boat ship… he had an awesome story, a story that never was told, because the fear of not being listened or believed by people…or why to try, with no reason, to talk about an awesome story that nobody will listen or it is better to search the perfect person wich you should tell the story above others who did not deserve it?

De aici incep o poveste, o poveste fascinanta ce trebuie spusa unei persoane fascinante, doar asa povestea poate fi crezuta… . Nu inteleg uneori de ce trebuie sa caut acea persoana fascinanta, ori mai degraba intelegatoare pentru a deslusi acest mister, intelesul? Cand povestea fiecaruia dintre noi este scrisa cu „litere aplecate”, ori cu litere scrise de o mana caligrafica, noi nu putem decat sa continuam ceea ce este esential pentru ca a noastra poveste sa fie deslusita  si inteleasa, eliberarea…ne mai revine un lucru dificil, nu vei gasi, nu vom gasi in fiecare om, un intelept, un simbol al cunoasterii ori o fiinta de o ratiune pur nascuta, povestea o vei spune la inceput tuturor dar ignoranta si ura lor, nu va fi decat un pas inapoi pentru sufletul bland al tau. Sunt oameni de genul acesta, insa cautarea lor si intelegerea lor este in zadar, in conditiile unei lumi inchise in obiceiuri vulgare, meschine, dezinteresate, ce salasluieste in constiinta noastra si nu se lasa purtata de atractia fascinantului alb stralucitor al puritatii divine. Nu vom gasi acei oameni oarecum, noi trebuie sa fim capabili de a-i cauta… .

Imagineaza-ti ca ai fi trait cateva veacuri departe de lume, de uscat, sa zicem…pe o nava, te-ai nascut acolo, ai crescut acolo, insa vine vremea cand vei gasi interesul de a arata lumii ce esti ori lumea sa iti arate tie ce este. Imensa lume si multele ei intelesuri ne-alearga in labirinte de principii si in paduri uscate de comportamente. Vei cobori pe pamant, vei vedea lumea de la alt nivel si inteles, dar acum…din dorinta de a trai lumea asta va trebui sa dai rost miliardelor de strazi…deoarece pe una va trebui sa mergi tu, va trebui sa dai rost miliardelor de cladiri ori case…din care in una sa iti alegi tu sa traiesti, sa dai rost miliardelor de oameni…din care cativa iti vor fi prieteni, sa dai rost fiecarei limbi in parte…deoarece fiecare are traditia si intelesul ei, sa dai rost unei vieti…pe care una sa o alegi tu cum sa o traiesti, sa dai rost unei persoane…cu care iti vei imparti sentimentele, trairile si aerul, sa dai rost unui mod de a muri…caci imensa lume are un sfarsit, vei da rost…?

Nu mare imi e mirarea cand incep sa cant la pianul meu, este singurul pian din lumea care produce cuvinte, rime, versuri,sintagme, propozitii, fraze, intelesuri, opere, arii… pianul meu canta cu litere, un pian obisnuit are 88 de clape, al meu are doar 26 de litere…si totusi canta frumos. Nici nu stiu cand imi gasesc ideile sa creez o noua melodie…sunt sigur de un singur lucru, melodia o creez din ceea ce voi sunteti, dupa chipuri, sentimente, traire, comportament, dupa rost… si sa nu imi ziceti vreodata ca sunt visator si ca traiesc o lume a mea, deoarece pianul meu „reflecta” sunete reale, releva ceea ce vad in voi…e un fel de carte care se deschide in fata lui, iar el incepe sa transpuna pe fiecare portativ, notele muzicale ce va reprezinta.

Ce mult imi plac portativele unora din voi! le iubesc

Somewhere over the rainbow

Mii de cuvinte înșirate, idei, principii ascunse de mine in acest loc… nu pentru ca sunt altul aici si altul in realitate, ci pentru ca asa cum ma găsești aici, asa sunt si in realitate, iar tot ce tine de impresie nu va da cautare definirii mele. Presupun ca toti avem nevoie de comunicare, de a intelege ori a ne crea o impresie/imagine a aproapelui nostru, însă cât timp consider irelevanta o discutie, nu o voi porni indiferent de cine este cel care asteapta asta, ori mijlocul prin care sa-mi creez o imagine ideala despre voi, tu esti cel care trebuie sa afli in oricare context despre cel cu care vrei sa discuti, ori despre ceea ce el este. Depinde de tine ca lumea ta sa fie cum vrei tu

Undeva, după aripile ascunse ale curcubeului

Mă regăsesc

Te regăsești

Credem in vise, călătorim cu ele

Jucându-ne cu razele soarelui

Descoperim, un colț vesel

de culori vesele…

Frumos, luminat, fericirii parfumul

e locul în care in leagăn m-am dat prima dat’

cuprins de nemurirea perfecțiunii, jocul

a copilăriei soartă, m-a apărat.

Sus, undeva, ascunsă după nori

îmi regăsesc fericirea-n culori

mă farmecă visul si aievea eu cânt

hai sus toți în nouri, departe de pământ!

Cântând, noi dansa-vom

Fericiți fluierând

Un cântec divin

În vuiet de vânt.

Hai!

Ia-mă de mână

alintă-mă-n gând

vorbește-mi în șoapte

ca și cum noi… visând,

jucând v-ați ascunsa,

printre norii din gând.

Lumea de după curcubeu

Éphémère ou éternelle

În patul ăsta alb

pufos, m-afund în el

e cald, e lin, e alb…

Încerc să readun ce-a fost

încerc să readuc ce sunt

nu pot, e comfortabil si e cald

nu pot să tac, să rabd,

eu sunt.

E ca un somn fără de vis,

e ca un vis în ochi deschis

e imposibilul ce nu-l doresc

e vrajba norului ceresc.

El n-a știut, a fost născut

a scris, a plâns

s-a străduit, necunoscut

din a sa viață, amar a strâns

de nepătruns.

În versuri, mii

ne-am regăsit suspinul,

el a creat, eternul,

secunde, clipe, vesnici vii

el, Eminescul…

Doctorul nemuririi sale

demiurg al trăirii noastre

Luceafărul copilăriei, mele

ce rătăcește printre astre.

Nemărginită-i e oștirea

în sute, mii de versuri

ne-a cucerit simțirea

a sale rime, proaspeți muguri

noi, singuri…

Singur, pe strada lupilor flămânzi

în ochi lor îi văd flămânzi

nu de iubire, ori trăiri

de suflete plăpânzi,

tu râzi…

Mă tem, e teama oamenilor cei blânzi

teama de care el nu s-a sfiit

mâncat să fie, de flămânzi

orbiți de-a sorții, moarte…necunoaștere

și al Pământului sfârșit.

Nu ard acum în scrum,

deznădăjnuit nu sunt,

milă îmi este de pământ

cum de suportă greutatea inutilă,

a lupilor flămânzi, de lupi…

Din lupi făcuserau ei, oameni

din oameni, lupi la loc ei sunt

nu vreau să știu, de mertiă să-nduri

că ei din oameni ce au fost, acum ei

lupi, tot sunt…

Versuri,epistole, de-aș scrie

degeaba readuc privirea

acelui efemer ce-a fost

când noi murim în noi

fără de rost

noi dăm uitării „hrane” vii,

când el prin versuri ne citește-n ochi

ne simte, se hrănește, nu uită de noi

că-n versuri i-am găsit folos

în mintea noastră a cântat

e pururi, e etern…curat.

Între un groaznic efemer și falnicul etern

se zbate nemurirea Lui

păcat ca mâine să nu fie,

ori strămutat spre Univers

în casa lui de chihlimbar

Etern, cum pân’ acum, a fost…

El este-acolo mort.

Eternului Eminescu

Limitare?

Ne întrebăm mereu

De se termină?

De ce o viață, o oră, o sutime

Se-ncheie fără voia noastră

Că totul destinat este muririi

Iar soarta noastră zace-n fad, îi moartă?

Precum, o viață se încheie

Precum, o carte se termină

Precum orice poveste, are un final

Precum voi scrie, încheia-voi

chiar de, eu, asta… nu voiam.

Voim, ori nu

Suntem supuși unui final

Suntem păpuși create rațional

Ținem ascuns în noi, imaterial

Care, si el… final.

Cum tu, înduri cuvântul de final(de adio)

Când miezul dragostei

Te poartă infernal

Când totul se invârte în jurul ei

Mai mult decât cel al trăirii,

Dragostei… .

Orbit de-aș fi,

Ori asurzit de sunet de sfârșit

Nu m-aș ascunde-n chipul meu firav

Aș căuta-n iubire, nemurirea

Aș căuta-o, in chipul ei, neîncetat… .

Să nu te temi,

Când glasul surd al încheierii

Îți va șopti, încet, adânc

A ta ureche, n-apleca, ei

Ascultării…

Ci-ascultă strigătul iubirii

Trăiește-l, urmărește-l si mimează-l

cuprins vei fi, profund… acaparat,

păstrează-l.

Să cos cu lacrimi inima sfărmată

Ar fi un lucru redundant

Să o cârpesc, să o fac toată

zadarnic lucru, demoralizant,

Ori mână nespus de curată,

un suflet pur, cu lacrima mărgăritar

Să o renască… ?

Să-ntreb pe zei

De e a noastră soartă

De ce-o trăim noi, raportat,

Când sufletul ne e năpastă

Știind că este limitat?

Noi suntem…

Ceea ce încă nu mai credem

E în puterea noastră de-a vorbi

Tot ce rostim, tot ce trăim…împărtășim

Se va cunoaște în urma noastră, urma…

Nu merită, să pierdem timp pentru a avea amintiri,dureri

Nu merită, să căutăm iubiri pentru trăiri

Noi merităm, în primul rând, ca să fim oameni

Să fim mai buni acum, că mâine,

poate… nu va mai trebui să fim.

Privesc Pământul cum se surpă

Cum munții se strivesc de poale

Nu pot sa cred cum noi, ca oameni

Răbdăm, cu coatele-astea goale

Când tot, se surpă și e jale

Imagine de noi, dezinteres.

Ne vom îneca, în oceanul umanitătii

Vom plânge pentru-a noastră soartă

Doar dacă acum nu suntem, mai puternici

Mai oameni, cât am fost odată

că țipă-n mine durerea toată,

îmi arde optimismu-n chinuri

mă tem să nu mă vadă ochiul

aceluia ce nu mă crede, chinuri…

Unu, doar un singur scop

e una, doar o cauză singură

trăim, o cautăm, o vrem

ca să putem fi, veșnic

Iubirea în van, este mister?

iubirea, o trăiesti ,cât ești

o ai, o simți, o preamărești

nevoia de a nu fi singur

ea e, lumina aștrilor cerești…

În lucruri mici să nu ne-ascundem

noi mari, vom fi uniți

noi, mai puternici, optimiști

vom fi, ca mușuroiul de furnici.

O inimă nu ne ajunge să luptăm,

suntem creați din două trupuri

noi unul va trebui să fim

ca purii, veșnici muguri.

Lacrimi ascunse după pleoape,

Dureri închise-n labirint

Sentimente săgetate prin călcâie

Mă freamătă, să spun acum

Noi toți, în totul ăsta mare

Noi, buni

Noi, veseli și de-aproape devotați

Noi, vrednici de-a purta un nume

Noi, înțelepți fără renume

Noi, suntem pentru viață, hrana

Ori noi, hrănindu-ne cu viață,

…nu ne dăm seama?

Când literele se adună, e doar pentru că ele vor să fie împreună
ca și cum singurătatea le-ar orbi trăirea

10.01.10

Deprindere

Despre o lume, despre-un gând

Când scriu, când plâng

idei ascunse in nisip

ori după pietrele, nimic

din malul amintirii mele.

Nespus de multe rânduri,

am trăit

Când m-am întors spre lumea de odată

Când te-am găsit, ascunsă-n tine

ești o altă…

Din intrebări, răspuns am dat

Nu ai citit, tu m-ai trădat

Eu te-am găsit

tu m-ai uitat,

de netrăit…trădat!

Aducem lumii, ce noi suntem

Trăim o lume, reciclată

ferindu-ne de ceea ce creem

ne mistuim, redevenim nimic…îndată.

E om, el naște, moare

din moarte iar învie

dar din trăiri, iubiri, profunde

nu se-nvie, nu se moare…

el știe.

În suspensii, puncte

pus-am lacrimi

în cratime, păreri

din îndoita virgulă… tristeți, dureri

în ghilimele, mângâieri…

Poți îndura, poți aduna

luceferi blânzi, cu scop mârșav

doar tu ești cea ce iti atribui,

durerea lor, de drag…

eu, rabd.

Infime rațiunii, ghidate-au

Cenușă, scrum, de om curat

Arse de tine, promisiuni

suflet plângând, dor neuitat.

Suflet ascuns de ochiul necurat,

de inimă haină, zâmbet fad

grav strig în vag

ascultă-mă!

eu tac.

Nu-i asta gaura in care zac

o peșteră, în suflet

să te intreb de ai creat

si să-mi răspunzi, în unde?

Unde mai caut eu curat

acolo unde e pătat

m-ar ajuta, ea, rațiunea

iubita mea,

din prima dat’ ?

Caut răspuns în adânc,

în caverne răscolite de plăceri

ce lacrima a săpat, în suflet

sunt, peșteri de dureri.

E vag, e fad, e trist,

e amar,

umedul spațiu din palat

zace-n toiagul, stâlp… de fag.

În nemurirea lor voi crede

ele vor fi a mele veșnic

mă vor hrăni cu sentimente

cuvintele, mă fac puternic,

veșnic…neuitat.

„Din peștera sufletului meu”

You, Welcome!

Am vrut sau nu, a venit 2010. Am vrut sau nu, am fost bolnav. Am vrut sau nu, a fost frumos… .

Cum e cand zaci 1 saptamana din vacanta de iarna bolind si luand tot neamu de medicamente ? te temi sa nu ai gripa noua(AH1N1)  si nu poti petrece alaturi de cei dragi…in plus, incepi sa ai vedenii, sa vorbesti aiurea, deci sa iti fie afectat psihicul.

Am vrut sau nu, a trebuit sa incerc sa ma distrez mai aproape de casa, mai departe de prieteni…nu a mers, am ajuns la ei.

Cat de bine poti incepe un an?   conteaza sa il incepi, apoi cu siguranta binele va veni. Teama ca maine nu te mai poti trezi ori ca nu vei mai fi , reprezinta sursa de siguranta si incredere atunci cand treci peste. Atunci cand cei de aproape vin si te strang in brate, mai intens decat o faceau de obicei, este reprezentat de motivul existential, de aceea ar trebui sa incerci sa nu dispari…cineva are nevoie de tine, indiferent ca langa tine, ori tu langa el, nu reusesti sa schimbi prea multe cuvinte ori te simti singur, importanta este majora si inexplicabila, realitatea poate fi inexorabila.

Ia-l in brate pe 2010, trage-l de urechi, de nas, iubeste-l ca esti aici… el nu iti poate oferi mai mult de atat, tu trebuie sa ii oferi, ca tu sa ii multumesti ca exista, deoarece, la sfarsit, cand il parasesti, o sa realizezi ce a fost si ce esti.

O data,  un prieten spunea: din un lucru sa iei ce este mai „bun”, indiferent ca tu ai fost ranit in interior, mai tarziu vei gusta din ce a fost „bun”. A fost, e memorie, insa in acela, sa nu vezi o persoana de la care ai invatat… TU ai invatat, pentru ca ai realizat rationamente logice, ai reflectat despre ceea ce s-a petrecut…pentru ca ai ales lucrul „bun”. Aproapele, nu e bun mereu daca noi nu reflectam la conditia acestuia…pentru ca aproapele este reprezentat de un „ego”, ca fiecare din noi…suntem o multime de „ego”-uri, de „eu”-ri.

I’ll kiss you… while your lips are still red, while your bosom is still untouched, while your hand is still without a tool, while your eyes still shine…while, you.