Son of the Earth – γιος της γης

„Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.”

Luna: Decembrie, 2009

Adio… dar ramai cu mine

Vine vremea sa ii spun „Adio” unui an reusit, multe evenimente placute, multe vise realizate, pe cate dorinte implinite atatea stele lucesc deasupra cerului meu. Am intalnit multi oameni… am mers mai departe de granita teritoriala, am fost mai departe de pamant cu 10.000 de metri, am mers cu 750 km/h mai repede decat o faceam in mod normal, am stat la mare atat incat am recuperat ca fusesem o data acolo, au fost… .

Au trecut… insa vor ramane pe fila din cartea mea, indiferent ca am scris cu emotie, am pus suflet in ceea ce am facut si m-a interesat sa fac totul cat mai bine, au fost lucruri importante, interesante… toate au jucat un rol important, pe cat de aproape am fost de sfarsit pe atat de mult am crescut in putere, e un fel de aplicabilitate a legii nescrise a vietii „cu viata scapa cine poate”. Stii tu, prietenii care pleaca!? ii pierzi sau ei te pierd? e ca si cum si-ar da singuri examenul ca sa iti ramana prieten… dureros este doar faptul ca ei nu vor sa realizeze ce sunt si „arunca in tine cu vina”, e ca si cum s-ar „proclama” inteligenti, temandu-se ca sunt prosti si tine minte asta, in orice relatie sociala vei fi tratat asa, indiferent de specimen si natura lui.

Scriu, dupa o perioada nefasta sanatatii fizice cat si psihice, cea psihica fiind afectata evident de cea fizica… ce sa facem, ne putem lupta cu natura?

Prin milioanele de idei si principii nescrise, voi trage o linie  ___de doua elemente ale conditiei noastre sunt sigur: de viata si de moarte; de doua infatisari a ratiunii noastre sunt sigur : lucizii si superficialii; de doua trairii sunt sigur: existentiala si superficiala/falsa… sunt sigur ca doua categorii de oameni ma citesc: cei care ma apreciaza si vad lucrurile bune si cei ce nu ma apreciaza, nu vad decat infatuare, deoarece, ei „se proclama inteligenti”  din frica ce ii cuprinde atunci cand se gandesc la ei si realizeaza ce sunt(nu imi place sa vorbesc despre cei din urma, insa nu ma simt in siguranta pana nu afla ce ei, sunt).

Sigur ca anul il voi incheia alaturi de putinii prieteni ce mi-au ramas, indiferent ca ei vor mai fi si la anul, momentul asta trebuie pretuit… the wind of change could begin to beat when you do not expect.

Minutele astea pana la sfarsitul anului vor fi intense, o sa imi amintesc de 2009 ca de un om bun, care a intrecut asteptarile celorlalti… si mai stiu ca 2009 nu va muri chiar daca va fi ingropat langa mormantul lui 2008, deoarece lucrurile bune se vor reincarna in 2010.

Drama face parte din teatru, fara drama nu ar fi comedie…fara comedie nu ar fi drama, piesa de teatru o jucam indiferent ca suntem personajul principal, ori ca noi am scris piesa… jucam.

Nu sunt sigur daca o sa am o formatie de muzica, dar sunt sigur ca in o zi veti asculta melodiile mele, ori veti asculta, citi ceea ce compun in versuri ori sunete…ori imagini/fotografii .

Sub cer de stele care ploua

sub bolta inimilor rosii

deasupra norilor de vara

intre zapada cea mai fina

in sufletul neatins de rele

pe buzele lucind a rosu

in fata ochilor cei pasnici

de mana calda si gingasa

de trupul moale si profund

in sufletul curat ca ploaia

esti neatinsa de urat.

Caut o lume intre inimi

deasupra boltii de priviri

un suflet sub cerul de stele

zapada norilor de vara

trup bland ca vant de primavara

lumina soarelui de vara in ochi sa iti fie ascuns

cuvinte dulci ce trec prin buze,

ca in a inimii bataie… sa ne strangem de maini.

La Multi Ani!

Don’t stop Believin’

A mai ramas putin timp pana cand euforia si freamatul intern vor pune stapanire pe intreaga fiinta. Parca prin vene imi colinda spiridusii licurici in alb si rosu care odata ajunsi la inima, vor da foc inauntrului inimii sentimentelor si emotiilor care de mult asteapta perioada asta. Spiridusii licuricii imbracati in metafore si veselie aduna din fiecare vena cate un lucru bun, simbolic ori ceva ce ne dorim… pentru ca inima asteapta de la noi sa ii transmitem hrana de care are nevoie orice inima in aceasta perioada .

Nu te opri din a crede, El nu este un oricare, El nu a aparut doar asa ca sa fie un alt motiv de a intretine religia… El este pentru ca asta noi simtim si este ceea ce noi avem nevoie, acum, la sfarsitul anului. Nu explic de ce fiecare din noi abia asteptam sa ne uitam la bradul proaspat impodobit si sa avem mireasma sarbatorii in camera… nu voi explica de ce, vrem sa ne revedem prietenii in aceasta perioada ori sa avem pe cineva drag si iubit langa noi, in fata luminii calde de Craciun… nu voi explica de ce, fiecare rand de aici imi aduce aminte de ceea ce eram si ma face sa ma comport ca atunci, mai mult de atat ochii imi lucesc iar inima lumineaza datorita lor…spiridusilor licurici, pentru ca traiesc pentru fiecare din motivele enumerate si pentru ca stiu ca mereu va fi cineva care se va gandi la mine… eu-l tau, al meu…are nevoie de ceva, de cineva care sa ne poarte-n gand la fiecare pas ori sa stea in pat si sa se roage pentur fiecare din noi… pentru ca noi avem ingerii nostrii pamanteni, pentru ca noi suntem rationali, pentru ca religia inca exista si va exista pana cand noi vom fi, pentru ca traim si pentru ca… dulcurile sunt mai dulci acum.

-Stiai ca focul arde doar in prezenta oxigenului? sigur ca da!

-Dar stiai ca noi nu putem „arde”(a se intelege a trai ) decat in prezenta cuiva? Nu o sa fi niciodata vesel daca esti singur, daca nu stai alaturi de cineva…desigur ca acel cineva nu vrei sa fie „selfish”, sa nu gandeasca dupa calauzirea aparentelor ori sa se arunce in fata trenului de fiecare data cand ii zici un lucru pe care l-a gresit( adica sa se victimizeze), vrem ca acel cineva sa fie atat de cald si bun incat atunci cand avem nevoie de caldura si bunatate sa apelam la ei, vrem ca ei sa schimbe obiceiurile mai putin bune- in ciuda faptului ca unii ” cineva ” nu se pot schimba pentru a fi bine. Apropo, spunea Ghandi:”Fi schimbarea pe care tu o vrei in lume”, sugereaza ca el nu a ajuns la concluzia asta pentru ca „i-a picat un mar in cap”, a spus asta pentru ca asta este exact ceea ce ar trebui sa ne reprezinte pe majoritatea din noi, pentru ca noi putem, insa „sutul din dos” ori „pragul de sus” nu se sinchisesc sa ajunga la aceia care nu le cauta.

De ce stau aici, e cam frig cu toate ca in semineu ard lemnele, stau aici alaturi de el, Mos Craciun- acel cioban urat si rau ce nu a lasato pe Sfanta Fecioara Maria sa nasca in locasul sau… acest cioban urat si rau si care mai si miroase nu prea bine, sta langa mine si mereu ma intreaba despre lucrurile mai putin bune ce mi s-au intamplat in acest an… incerc sa nu-i raspund, nu pot. In cele din urma, ma convinge si imi da motivul exact al intrebarii lui, Craciunul nu se creeaza din lucruri bune, traim binele alaturi de cei dragi insa la baza acestuia se afla structura solida a lucrurilor mai putin bune ce ni s-au intamplat in acest an, deoarece cu fiecare gand ce il readucem aproape de noi a ceea ce s-a intamplat, realizam de ce trebuie sa ne bucuram, realizam de ce am facut lucruri bune, realizam de ce lucrurile bune din viata noastra s-au intamplat si inca ceva… realizam ce este Craciunul, realizam ce suntem noi, cine suntem, ce vrem si ce vom vrea sa fim… Craciunul !

Nu te opri din a crede, doar pentru ca esti matur(sau doar crezi asta), doar pentru ca lucrurile rele s-au intamplat- ele se intampla sa realizezi ceva, doar pentru ca altii au fost rai cu tine…ori ti-au intors spatele atunci cand tu asteptai cel mai mult de la ei, nu te opri aici pentru ca asta ne reprezinta, ratiunea, sentimenul, trairea, motivul, puterea, rugaciunea, gesturile, iar Craciunul le uneste pe toate…e un fel de legatura intre noi si El…

Pentru ca suntem si pentru ca citim aceste randuri scrise din pasiune pentru noi, pentru acum, pentru totdeauna in inimile noastre imprimate de lacrmile de bucurie pentru ca am scris- motivul lacrimilor e de nicaieri…ele vin odata cu viitura sentimentelor din interior.

CRACIUN FERICIT!

acesta este cadoul meu de Craciun pentru voi toti

Childhood snow

Every chain of good doned things, have a reply in time … it’s measured in sentiments, friends, family and… nature reply’s.

Pornind de la aceasta afirmatie voi sustine ceea ce cu totii asteptam atunci cand ajungem, dupa o perioada indelungata, alaturi de cei dragi, ajungem in locul natal, in locul amintirilor ori mai exact al copilariei… in care, vom regasi o parte din emotiile pierdute cu timpul, o parte din vechiul ego, pe langa astea vei regasi si mediul, anume natura de odata. Nu credeam ca o sa pasesc printre nameti de zapada ca atunci cand mergeam spre scoala, ori ca o sa ma dau iar cu sania pe strada alba alaturi de cei cu care ma distram odata in acelasi context…ma bucur, caci indiferent de varsta, ma simt la fel ca atunci si sunt atras de fiecare lucru frumos si interesant… mai degraba, retraiesc ceea ce eram si de fapt retraim aceleasi lucruri/evenimente/sentimente, pe care le-am facut odata, in mod inofensiv deoarece la mijloc se afla un mister ascuns si care nu trebuie divulgat, este vorba despre „undisclosed desire”.

Privesc cum albul a fost cernut peste amintiri, cum norii de idei si viscolul au creat troiene de zapada in sufletul meu si au astupat golurile lasate de unele maladii in suflet, poate ca asta e rolul iernii si in special al zapezii, sa astupe ceea ce a fost creat sau nu in timpul anului, ca mai apoi sa vina primavara si sa topeasca zapada care odata cu ea sa destupe gaurile din suflet, primaverii ramanandu-i sarcina asta dificila, de a trata ce iarna nu a reusit.

Ai facut vreodata carare prin zapada, ai vazut cat de densa este zapada , cat de bine asezata, cat de multa, intensa, plina, este omniprezenta ? este ca un puzzle, este ca atunci cand citesc ceea ce scriu si las ideile sa cearna zapada peste innoratul meu taram si apoi caut cararile, carari catre alte raspunsuri ori alte lumi. Am facut asta acum cateva zile si s-a intamplat ca din exces de emotie si vointa de a muta din loc natura, sa rup lopata, desigur m-am dus la tata ca atunci cand eram mic si stricam ceva si i-am zis: S-a stricat! surprins am ramas ca atunci cand m-am comportat ca un copil… am fost tratat ca un copil, am fost iertat. De aceste lucruri avem nevoie, avem nevoie de franturi din trairea de copil, deoarece cand suntem copii percepem in alt mod lumea, nu stim atat de multe lucruri despre ea si ne dorim sa alfam mai multe despre lucrurile carora nu le intelegem sensul, despre maturitatea de care toti ne credem obligati si de probleme de care toti ne credem presati…nu exista asa ceva! cand esti copil. Ai vazut ca atunci cand un copil isi spune parerea despre un anume lucru ori despre lume, are o viziune aparte si nu va trada constiinta ori se va lasa influentat de alte principii mizere ce incalca modul si cursul trairii(prefer sa numesc viata, traire – este mai putin profund acest cuvant). Prefer sa am momente in care sa gandesc precum un copil si sa uit de ceea ce altii spun, pentru ca oricat de multa zapada ar acoperi pamantul tau, tu vei fi cel care va face cararea ideala, dorita.

Iti mai aduci aminte ce si cum gandeai atunci cand erai mic ori la varsta la care vroiai sa stii totul? adu-ti aminte si incearca acum sa faci o paralela, incearca acum sa fii ca atunci si sa faci paralela pentru a vedea ceea ce cu adevarat iti doresti si ceea ce cu adevarat ai aflat. Fi copil, asta e zapada copilariei tale!

Be good for goodness day

E decembrie, e luna in care sufletul se naste iar pentru a incepe alt an. Speranta, dorinta, PrieteniA, caldura, lumina, mancarea, frigul, zapada, dulciurile, cadourile, rosul, albul, craciunul, vacanta, sfarsitul de an, bucuria, oameni mai buni si mai veseli…este vorba despre ceea ce cautam mereu in fiecare moment, cautam aceste tag-uri ori link-uri catre dezvoltarea fenomenologiei, in unele cazuri ori mai simpla, de a iti crea aceasta stare de bine si acomodare cu ceea ce se numeste decembrie. Eu ma simt ca  atunci…la varsta in care eram in liceu ori scoala generala cand strazile erau pline de zapada si nu ratam nicio imbulgareala alaturi de colegi si prieteni, cand mergeam sa ne dam cu sania, sa facem oameni de zapada, cand obisnuiam sa fim… copii. Ce are asa special zapada? de ce ne schimba? de ce o apa inghetata strecurata prin nori, trezeste sentimentele pe care omul ar trebui sa le aiba tot timpul vietii, fericirea…? de ce si acum mai adun zapada  ca sa fac un bulgare? imi plac la fel de mult luminile de craciun. Nu ne vom maturiza niciodata sufletul, el va ramane la fel, probabil va fi uneori lovit de experientele avute alaturi de cineva, se va cicatriza si nu se va trata asa simplu… alaturi de cineva care regreta si isi va termina lemnele pentru focul semineului din sufletul sau prea devreme, deoarece increderea in sine si in principiile auzite din popor au dus catre ceea ce se numeste „mors qui vox populi”. Si stii ce mai e magic? sa faci lucrul pe care maine nu il vei mai face azi/acum,este un fel de carpe diem… asta am facut eu azi… am ales sa merg in parc sa vad bradul, luminile de craciun, sa beau ceva cald, sa fac fotografii, sa manan turta dulce si sa discut cu alti oameni pe care nu ii vazusem in viata mea… si totusi a fost frumos, indiferent ca fantoma amintirilor m-a bantuit, indiferent ca fantoma gandurilor pierdute ori ale trairilor de odata  incerca sa ma sperie… nu am bagato in seama, poate ca mi-a placut prea mult vinul cald si dulce 🙂 si totusi m-am bucurat de ziua asta pentru ca de asta aveam nevoie, pentru ca a trebuit sa prezint un proiect alaturi de ceilalti colegi si sa inventez un joculet/ceva interactiv cu ceilalti colegi care priveau in timp ce se prezenta proiectul, a fost magic…experientele astea te ajuta enorm de mult, asta realizez acum… indiferent ca afara e frig de nu mai functioneaza telefonul. In metrou am facut alti oameni sa zambeasca in ciuda faptului ca erau coplesiti de griji, este din interior, iar aceasta decizie este pe cat de rational cerebrala pe atat de emotionala… este pentru ca asta simt, pentru ca zapada pe care am calcat azi era moale si alba, pentru ca mi-a inghetat nasul si pentru ca stiu ca cineva va citi ce scriu acum, cat de putin interesat ori fascinat, mai stiu ca acel cineva se va schimba si va privi altfel lucrurile, va incerca sa isi ordoneze activitatile, va avea alta atitudine fata de ceilalti, va zambi, va avea incredere in ceea ce el este cu adevarat si imi va multumi mie in scris sau doar in gand, pentru pentru bine… scriu pentru bine.

Initial, coceam un subiect pentru noul articol si era ceva atat de sentimental si profund, atat de straniu si abstract, atat de neinteles, atat de puternic si de interior… insa am simtit nevoia sa ma destind un pic sa nu scriu despre fantomele care ma bantuie, pentru ca simteam nevoie de ceva nou pentru mine si pentru tine…este decembrie. Asa ca nu am scris exact ce ma presa, ori ce imi doream cu atata patima sa transpun aici, am lasat fulgii de nea sa se lase purtati de vant ca mai apoi sa cada incet, incet pe obrazul tau, pe parul tau, pe geaca ta…ca tu sa intelegi ce e ninsoarea, de ce vine si de unde.

I’m driving home for Christmas.

Melodia este calma, profunda, romantica si pasionala, asculta indeferent de starea ta!

Story…of the Earth

I can’t do this by myself, I took something perfect to let out the pain and I feel again, because of… you.

Cat timp poate suporta o fiinta sentimentul negru a ceva ce nu trebuia sa i se intample… sentimentul fumului innegrit de suspiciunea haului de dincolo de lumina difuza a melancoliei neinterpretabile si a neincrederii ratacite sub pragul trairii intense, premature, puerile combinata cu secretul iubirii Zarazei(„Spune-mi frumoasa Zaraza cine te-a iubit”).Pleonasmul gandirii fata de cel al ratiunii este de nedescris cand vrei sa incaleci fumul otravitor din o camera intunecata…mai degraba il vei inspira si vei cadea in mijlocul camerei si vei simti cum camera se va invarti in jurul materialului tau iar pozele din slide-ul de sfarsit vor fi acompaniate de o melodie tragico-clasica pe fundal.

Asa cum Donaukinder(Son of the Danube) s-a trezit cea de-a treia dimineata din zilele creatiei si a despartit apa de Pamant, s-a luptat si a invins demonii ce i-au stat in cale, a invins ura, tradarea, inselaciunea, minciuna, prostia, neincrederea si a sfintit in urma sa locurile create pana a ajuns in mare ca mai apoi sa curete marea si oceanul si sa impartaseasca lucrurile sale bune, astfel dupa ce el a sfarsit, daruindu-si sufletul altuia care ii va purta aura peste tot unde va calauzi si se va impune in dezlegarea de rau si neincredere. Asa a aparut Erdekinder(Son of the Earth), ce calauzit pentru a creea binele, s-a imbolnavit din cauza indiferentei cu care era tratat ori ca a mancat din fructele crude date te tine, niciodata nu a plans in fata voastra, mereu a plans ascunzandu-se in pamantul sau, voua doar va zis ca sa luati aminte si sa intelegeti ceea ce niciodata, nimeni nu o sa o faca doar pentru binele altora, el rupe bucati mici din sufletul sau pentru a le ascunde in cuvintele ce cu greu le scrie, cu mana tremurata si cu suspin, asta e pura daruinta…pentru asta el moare in el cu fiecare litera, cuvant, propozitie, fraza, rand, paragraf, articol, ora, zi, saptamana, luna… . Nu stie nimeni de ce a aparut, pentru cine, cine l-a adus, cu ce scop bantuie prin gandirile voastre… cu siguranta se va afla cauza aparitiei fie ca vi s-a spus dinainte, o sa cunoasca toti pentru cine a apaut…cu toate ca vi s-a spus, o sa-i multumiti celui ce l-a adus si o sa descoperiti scopul sau doar daca veti oferi un moment din viata…momentelor in care el va v-a aduce roadele trairii sale concentrate in simbolurile intelegerii.

I look to you

Se intampla, trec ore, zile, saptamani, luni… si isi aduce aminte sa vorbeasca sufletul ratacit in agonia ideilor si principiilor pe care le accepta fara a se stidi de durerea ce o va crea si de rana ce va zace netratata in sufletul si constiinta sa. No more words for you, you are as same as a bird without wings, the one who will save you it will lie and will be as shallow as you were once with someone else.

Indiferent ca merita sau nu, imi pare rau ca mugurii din acel pom s-au uscat inainte sa se dezvolte si sa creasca flori, frunze, crengi frumoase… au fost loviti de o iarnă a sentimentelor, fara de fulgi de zapada ori fara brazi, doar inghet si aer rece.Conteaza sa crezi  ca viata e asa cum e? ca tu nu poti aduce cea mai mica schimbare? probleme nu exista, problemele le accepti si devin durere atunci cand le lasi sa isi afunde radacinile in tine. Daca nu ai reusit sa infrunti problema din calea ta, nu o accepta! incearca sa o ignori si sa faci lucruri mici pentru a o depasi… caci nu merita sa scriu despre cineva agramat ori ce se comporta mai rau decat specia ce o tine in spate si o face de ras cu fiecare litera ce o transmite…astia „sunt cei ce nu au fost creati tin pamant, ori au fost si pamantul a fost luat din drum, pamant rau si uscat a carui vrednicie nu are gasire, ei sunt nimicul.” Ei sunt aceia care se lasa calcati in picioare de rotile trairii si a le prostiei ori minciunii, fara a aduce nimic nou in plus…e ca si cum ai ramane acelasi de la nastere pana la moarte, fara principii gandite, fara motive rationale, fara trairi ori sentimente, fara sa ai ceva nou… pacat de cei ce cred in tine.

I look to you and I see the sound of the good future… oamenilor le este dat un cerc de prieteni cu care se aseamana si in care isi regasesc trairile, gandurile, sentimentele. Cum se intampla ca acum aproape 2 ani sa intalnesc pe cineva cu care tin legatura si azi doar pentru ca exista principii si bun simt la mijloc , cum se intampla ca  in unii colegi de liceu regasesc si azi aceeasi prieteni ori mai mult decat atunci, cum se intampla ca ieri am intalnit pe cineva cu care am discutat destule lucruri in comun, cum se intampla cand oameni ce se cunosc de putin timp se strang in brate si gasesc in tine acel prieten pe care demult il cautau. Se întâmplă !

Se întâmplă ca ei sa scrie despre tine, sa te incurajeze cand faci un lucru, sa isi exprime prietenia prin cuvinte simple, normale, care te bucura si te ajuta sa treci peste momente dificile, ei sunt prietenii, ei te fac sa zambesti atunci zambetul e de mult strain de tine, ei detin ceva magic…e ca si cum fiecare din noi am avea un personaj din basm langa noi… Sfânta Duminică, Regina Furnicilor, Regina Albinelor, Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, calul năzdrăvan ori mai putin bune, precum spânul care il regasesc…

I look to you,

To remember that I am,

To think at what is bad

and say that world is not dead.

I look to you,

As I do it against my fear,

To change a thing

That you’ll never change…instead.

I look at me,

to tell that you were wrong

and also said that world is not, as strong

as when I look to you.

I look at they,

because are my friends,

composing that song,

instead for they, my friends…

p.s.-melodia pentru articol este  http://www.youtube.com/watch?v=xiMl8UcXOLs

My road to perfection

Strada mea

Stateam si faceam o analiza a ceea ce scriu, de ce scriu ce scriu si cum de imi vin ideile astea!? Pe langa faptul ca am ceva de mers pana la facultate ori pana unde imi propun sa ajung, mereu cand incep sa gandesc-in metrou- ma trezesc dupa ce termin ideea si simt ca a trecut mult timp… de fapt am mers doar 1 statie,iar fata din fata mea nu se astampara din a privi cu coltul ochiului…ostentativ(…si acum o sa zici: modestule!…). Imi plac enorm de mult parerile despre mine, mai ales cele bune, mai ales cand cineva vine si imi zice: „auzi eu am stat 1 ora sa citesc(la 2 dimineata) ce ai scris si chiar m-a impresionat, nu credeam ca poti asa ceva” … ce pot spune cand aud de la ei asa ceva, cuvinte mai presus decat cele de multumire nu au fost descoperite insa gesturile ori comportamentul, sigur sunt continuarea cuvintelor de multumire… . Ma uit in oglinda si parca vad pe altcineva a carui imagine nu este ceea ce el asteapta de la el, dar de ce altii apreciaza imaginea asta ori sunt placut atrasi de ea… nu stiu! dar stiu ca lucrurile care trebuie sa ma schimbe apar atunci cand trebuie sa apara si sunt perfect legate de ceea ce va urma…voi sunteti schimbarea fie ca reprezentati binele sau opusul, de obicei apreciez binele. 🙂

Ai mers pe strada asta, unde drumul este atat de bun incat nu poti calca in gropi ca mai apoi sa te impiedici si sa cazi, ai vazut ca e o pancarda pe care ar fi trebuit sa fie scris numele strazii insa pancarda era goala, ai observat ca locuintele de pe strada asta sunt cu totul diferite de celelalte, ai respirat adanc si ai simtit o relaxare… aerul era cald si frumos mirositor, ai vazut ca pe acolo nu merg masini, ai vazut ca nu e asfaltata, ai mers seara sa vezi ca luminile sunt impresionant de calde, ai intrat in o casa de pe strada asta ca sa vezi ce fel de oameni sunt acolo, ai atins cu mana zidurile si ai luat loc pe banca de lemn inconjurata de flori multicolore, ai desenat ceva pe trotuarul special unde toti din cei care trec pe aici…o fac, ai observat ca strada asta nu are capat…insa e intersectata cu alte strazi,ai sarit in sus de bucurie cand ai realizat toate lucrurile astea si te-ai gandit ca asta e strada pe care ai intalnit prietenii copilariei sufletului tau, aici ai vazut cupluri… i-ai vazut, Ai mers…?

De cate ori ai simtit nevoia sa iesi afara din casa sa mergi singur pe un drum si sa nu te gandesti la ceilalti, ai simtit ca totul se limiteaza doar la o lume a ta  si ca nu ai sansa sa continui, daca nu vei gandi, la ceilalti…? Ti-ai dus catelusul la plimbare in parc si el a simtit nevoia sa mearga la altii necuvantatori si sa ii priveasca, daca el ar fi trecut nepasator printre ceilalti catelusi fara sa ii pese ca ei vor sa il vada, sa se joace cu el ori sa devina prieteni…Indiferenta?

E totul atat de intens incat sufletul se loveste de peretii infatuarii si ai nepasarii celorlati, ingerul pazitor plange ca i-ai intalnit iar inima se roaga ca urmatoarea „bataie” sa fie departe de cei ce nu merita a sta langa ea.

Pe strada asta vad in fiecare zi cum masinile calca iarba, cum dispar flori, cum luminile sunt stinse prea devreme, cum oamenii din case inchid usile…prea devreme, cum ai incercat sa desenezi…insa ploua si nu ramanea nimic, cum strada avea capat si doar o intersectie, cum nu ai putut sa iti aduci aminte de copilarie, cum cuplurile se destramau, cum oamenii isi spuneau: adio!…ai vazut!?  strada asta nu vreau sa fie asa, asta nu e a mea…stiu sigur ca nici a ta, doar noi ne puteam face strada unul altuia, precum un proces de sustinere si incredere.

Fotografia, pentru mine este expresiva…ma reprezinta deoarece am gandito si mi-a placut si nu are legatura pavajul ori masina cu ceea ce am scris… fotografia asta este viziunea si ideea a ceea ce am scris.

Poveste de Iarnă

Pentru o atmosferă specifică, dă play melodiei de mai jos

Așează-te in fotoliul moale din fața șemineului și deschide cartea mare, greoaie, pe care vei găsi colbul unui an plin de evenimente ce te-au marcat într-un mod sau altul, atmosfera îmbietoare îți va crea în piept un fior cald,blând cu rolul de a te introduce in ceea ce se numeste Sărbători…bradul mare, emană un miros puternic si veșnic, iar cei dragi sunt lângă tine, te îmbrățișează  atunci când ai nevoie de sprijin.

Începem, cartea e deschisă la pagina 203 iar povestea se numește Darul de Sărbătoare… si totuși e cald si mirosul mă face să mă destind, prefer să stau alături de prietenii mei pe carpeta din fața șemineului…șșșt, începe povestea

Precum a fost odată, în timpurile în care zăpada era până la streașină, când copii îți bateau de cu zori la ușă sa te colinde și să le  oferi din bunurile dulci ce le-ai pregătit, așa atunci oamenii se iubeau și mergeau împreună pe orice drum. Erau doi tineri,19 si 11, frumoși, plini de viață, cu inima mai  mare ca a unui urs, cu putere interioara si sentimente. Nemaivăzându-se până atunci… în o dimineață în drum spre casă, 19 alege un drum pe care nu a mers niciodată, prin pădure… se temea ca animalele pădurii să nu-l atace, astfel mergând prin pădurea deasă, luptându-se cu nămeții, la un moment dat i se pare ca este urmărit de o privire, simțea asta dinăuntrul sufletului său…la un moment dat, se oprește, privește în jur și strigă: Hei! e cineva acolo? Începe a merge apăsat, zăpada îi scârțâia sub picioare, vântul rece îi inghețase fața… deoadată zârește o fată, un fel de zână, era îmbrăcată în alb iar pe cap avea un voal albastru.Fața ei era limpede și clară precum precum apa unui râu de munte… . 19 se apropie de ea, simte un fior… ea mirosea frumos, privea cu colțul ochiului și-l făcea pe el să tremure din cap până in picioare, emoția asta nu a trăito până acum, e ceva diferit…nu poate rezista fără să îi strângă mâna, sa o cuprindă in brațe, să o sărute profund și să caute privirea ei în timp ce o săruta…erau în mijlocul pădurii, îmbrățișați, jucându-se unul în părul celuilalt…aerul cald al respirației îl simțeau lângă ureche…. se iubeau!

Încep,ei, să meargă prin pădure și să afle lucruri unul despre celălalt, jucându-se cu zăpada din care nu puteai să faci bulgare, deodata ajung in luminiș, nu mai era pădure…și totuși ei sperau ca pădurea să se continuie undeva după munte. El, cu tremur in glas, o strânse de mână, și pune întrebarea ce îl răscolea de atâta timp : Urci cu mine muntele ăsta, pentru că în față e prăpastie și vreau să ajungem sănătosi acasă? Ea se uită în josul prăpastiei, se înspăimântă, se uită la el, îi dă drumul măinii ce o strângea atât de tare și pleacă pe drumul de lângă marginea prăpastiei. Nici nu stia câtă suferința avea să aducă în sufletul bietului 19, aceasta decizie…era pierdut in vuietul vântului si frigul îi pătrundea fiecare organ, înghețase… inima începea sa îi tacă…ochii i rămăsese ficși sprea ea, spre amintirea ei…

Nu trece mult timp, perioadă în care el și-a făcut o căbănuța în mijlocul pădurii, s-a izolat de lume, de prieteni, de familie… era inchis in carapacea suferinței. În o dimineață însorită, când soarele cu puterea razelor lui topea țurțurii de la streașina colibei, cineva bate la ușa sa…speriat, se ridică, i-a in mână baltagul și privește pe geamul aburit al încăperii. Era 11, cu fața palidă, cu cearcăne, cu părul uscat… fără zâmbetul pe care el îl văzuse odată. O strânse în brațe, o duse lângă sobă, îi dădu un ceai de pin și se așezase cu scaunul în fața ei…o privea cu alți ochi însă inima lui îi alerga prin piept cu fiecare bătaie mai accentuată. Trecuseră 5 ani de când nu o mai văzuse, era schimbată și arăta ca și cum fugise de acasă. 19 o intreabă și în același timp puse mâna lui peste a ei, ce statea pe genunchi : Ce e cu tine, de ce nu vorbești? spune ceva?… nu pot să trăiesc așa ceva, am nevoie de cuvintele tale, nu o să înțeleg ce ai dacă nu îmi vorbești. Ea, își ridică chipul trist plecat, începe să-l privească în ochi și îi spuse:  Am trăit o dramă, am ales să cred in ceva ce nu trebuia, mi-am creat o familie iar cel cu care am făcut asta, m-a tratat în cel mai josnic mod posibil și nu m-a iubit.Am mers prin pădure ca să te găsesc, aveam nevoie de tine și de afecțiunea ta, in fiecare zi imaginea ta imi inunda ochii în speranța că te voi regăsi… poate că instinctul m-a adus aici, aflasem că ai început să scrii cărți exact după ce ai ales să rămăi singur, dar nu știam că acele cărți erau despre mine. Îmi pare enorm de rău…sper să repar cumva rana din sufletul tău.

În mica și neștiuta cabană, se întâlneau iar două suflete ce odată știau că le e scris să fie împreună. El o strânse în brațe iar ea cu nespus de multă fericire, era gata să-l frângă în brațele-i puternice, ca și când ar fi vrut ca trupul ei să simtă bătăile nebune ale inimii lui. Imaginea era de nedescris, lumina palidă ce intra prin geamul mic și aburit al camerei, lumina obrazul lor, ce de acum era apropiat, unul pentru celălalt…

Și totul se întâmplase în dimineața sărbătorii de Sfântul Nicolae, să fi fost oare, cadoul imaterial de care să se bucure aceste două ființe, 19 și 11, care impreună formează perfecțiunea, 30?

Fără motiv, paginile ce trebuiau să urmeze în continuarea poveștii, lipseau… . Să scriem noi celelalte rănduri ale poveștii, din ceea ce vom trăi…ori să scriem cuvinte care mai târziu se vor uita, cuvinte care dispar de pe o foaie așa cum praful se lasă purtat de vânt?

Toți din jurul tău au o lacrima mare pe obrazul luminat de instalația bradului,pe o parte, si de lumina lemnelor arzânde din șemineu, pe cealaltă parte.

Povestea asta indiferent că are referință, ea trebuie neapărat citită in acelasi timp ce melodia de aici va cânta.

Morala să o alegeți voi și să o lăsați în un comentariu.

A început sfârșitul anului

În ultima vreme am avut mulți vizitatori pe blog, mulți dintre ei s-au întors și mi-au adresat urări de bine, felicitări și incurajări…nu înțeleg poate sunt entuziasmat ori poate sunt în perioada de tranziție, în același timp ce se schimba anul simt că voi fi altfel,e un fel de upgrade al conștiinței, al sufletului…al nostru.

În marea de oameni, ce a readus zâmbetul pe chipul meu, am întalnit oameni care mă apreciaza care știu că atunci când vor citi vor simți și ei la rândul lor aceeași bucurie interioară…acesta este cadoul meu pentru voi. Indiferent de ce ve-ți face mai târziu gândul meu de bine va avea grijă de voi și vă va aduce aminte că odata ați ajutat. Cei care m-au ajutat să am parte de momente mai puțin bune vor ști ca niciodată nu vor avea parte de ceea ce eu voi oferi mai târziu, eu nu vă iert…doar Dumnezeu o să vă ierte, la momentul oportun. 🙂

Începe sfârșitul de an și trebuie sa fac o retrospectivă a ceea ce s-a întamplat…fie că o sa vă placă ce scriu, fie că nu, eu scriu cu modestie și e ceva ce mă ajută să bifez acum aproape de sfârșitul unui an, căsuțele în dreptul cărora am scris odată o dorință, un obiectiv. Un moment important a fost cand am scris primul cuvant pe acest blog, altul cand am călătorit în Londra, altul când  am fost la mare, altul când mi-am făcut prieteni la mare, altul când am lucrat cu oameni, altul când am „supraviețuit”, altul când am mers cu trenul, altul când in tren se afla cineva căruia nu ar fi trebuit nici măcar să îi zâmbesc, altul când am fost emoționat… alături de ea, altul  când am fost trist …fără ea, altul când am cunoscut noi oameni, altul când de ziua mea mi-am făcut un cadou frumos..membru al aiesec, altul când am călătorit cu noi prieteni din organizație ori când m-am distrat alături de ei, altul când scriam pe blog, altul când am intrat la buget, altul când am fost acasă, altul când a început decembrie, altul când au apărut alți noi prieteni, altul când prietenii s-au bucurat că le sunt prieten, altul când scriam acest articol iar ochii mi s-au umplut de lacrimi…fără ca eu să vreau, altul în care voi iar mi-ați fost aproape și m-ați încurajat…va fi pentru că știu că existați.

În seara asta vine Moș Nicolae, nu o să vă întreb dacă la voi vine…pentru că la mine nu vine cu ceva material, simt de acum emoția când mâine dimineață mă voi trezi și voi fi atât de fericit, nu pentru că o să am ceva in ghetuțe, ci pentru că în ghetuța sufletului meu se vor afla mii de cadouri, deoarece am lustruit acea  ghetuță cu sufletul deschis. Nu știu cum se face că sunt atât de vesel, nu e motiv pentru fiecare lacrima ce cade acum peste obrazul zâmbind, doar mă bucur.

Indiferent că va începe alt an, știu că sufletele voastre se vor schimba puțin în perioada asta și vor zâmbi altfel, vor privi altfel spre lucruri, oameni, sentimente…vor vedea o altă lume, o lume filtrată prin perdeaua de emoție… . Să fiți mai buni decât ați vrea ca ei să fie cu voi, să vă iubiți așa cum EL vă iubește, pentru că emoția din perioada asta nu apare doar datorită imaginii ci este ceea ce EL presară printre oameni, pentru că singur nu poți iubi. Fie că sufletul vostru o să reflecte la ceea ce am scris nu mă va face decât să mă bucur, deoarece știu că doar așa voi aduce emoția acolo unde trebuie…și mai știu că atunci când vei merge in magazinele de cadouri vei fi cel mai vesel si vei lua pentru fiecare câte un ceva mic, pentru că fiecare are grijă ca tu să zambești. Să vă bucurați de voi, de ei, de noi, de azi , de luna asta, de ce a mai rămas din anul ăsta, să vă bucurați în suflet așa cum eu mă bucur acum, că voi citiți astea.

Scrisoare către suflet

Sunt acele zile care incep si se termina cu un eveniment semnificativ,  te ajuta sa distingi greul… de usor, banalul de… original, simplitatea… de complexitate, sentimentul… de tradare, fericirea… de tristete si sentimentul de a fi insotit fata de acela de a fi singur. Unde ma regasesc dupa asemenea trairi? este lumea asta asa complexa pe cat nu pare? si stau si intreb si caut raspuns, inauntrul inimii trairilor, ca sa imi dau seama ca nu sunt decat o mica parte din ceea ce as vrea sa fiu.NU conteaza asta, conteaza sa fiu schimbarea in lume a ceea ce cred ca lipseste, sa aduc fericire acolo unde nu exista, sa dedic totul pentru ca toti sa inteleaga de ce suntem asa cum suntem…sa ne cautam pe noi ca mai apoi sa ne creem asa cum vrem.

Incepe ziua asa cum demult o facea, emotia acestei zile o putea stapanii cu greu, avea nevoie de cei dragi aproape sa simta ce e cel mai bun, avea nevoie de caldura camerei si imaginea calda a TV-ului…vroia sa vada ce altii fac in mod organizat si sa afle motivul care sta la baza acestui motiv: 1 decembrie. Imi aduc aminte de zilele in care eram la bunici, in o atmosfera calda, soba avea un sunet protector, mirosul era specific mancarii extraordinare gatite de bunica iar pe geam de fiecare data gaseam graul verde si frumos care semnifica ceva pentru ei… si ascultam la radio Nicolae Furdui Iancu -Noi suntem romani si fredonam versurile cu mai multa intensitate cu cat ma apropiam de referen,aveam cam 7 ani atunci. Acum, dupa mult timp si la distanta mare de ei, vreau sa vad ceea ce atunci doream sa vad,sa simt si sa aud de la cativa pasi, am fost si am prins foarte putin din ceea ce mi-a placut,insa importanta e imaginea a mii de oameni care zambeau si emanau fericire,asta se numeste patriotism.

Sunt singuratic, mai singur decat mi-as fi imaginat vreodata, am pus in practica un exercitiu pentru constiinta, am taiat cate o creanga din copacul fericirii mele cu speranta ca mugurii noi vor creste iar din crengile taiate se vor ridica altele mai frumoase si mai rezistente, am rupt din fiecare creanga ce era mai frumos ca sa fiu sigur ca ceva o sa se schimbe in mai bine decat a fost. Exerseaza asta cand nu ai ceea ce iti doresti, atunci cand nu ai prieteni si sufletul atarna de un raspuns ori de o creanga uscata…ia o haina pe tine si pleaca de unul singur in speranta ca asa vei gasi un raspuns, dute printre oameni, fi atent la cum se uita la tine, citeste-le mimica, simte ce cred despre tine, uita-te in reflectia imaginii tale si intreaba-te daca esti tu, ori daca esti o imagine interesanta ori urata pentru ceilalti…mergi pe drum, in parc si nu te opri, doar mergi…fa o poza, priveste in sus printre copaci si respira adanc,infige adanc in buzunare,mainile tremurande de nervi…de ce meriti asta? merita sa fi bun, merita sa ajuti pe toti in fiecare zi, indiferent ca au nevoie sau nu…merita sa ii ajut pe acei oameni sarmani, care erau in drumil punerii in practica a exercitiului? dar parca ma asteptam sa ii intalnesc si de asta am avut tot ce ei aveau nevoie de la mine in acel moment. Simt un fel de multumire de la mine, nu pentru ca cei in care am crezut m-au tradat,ori cei in care cred inca o fac cu nerusinare, ci pentru ca incep sa depasesc aceste praguri imaginare.

Oamenii nu au timp sa fie buni, oamenii pleaca fara sa dea raspuns, oamenii cred in intuitie mai mult decat in cuvinte, oamenii se autoconsoleaza atunci cand patesc un lucru rau, oamenii cauta in gunoaie ca sa gaseasca un obiect nou, aceeasi oamenii iubesc fructele stricate si detesta acel fruct proaspat, colorat si plin de arome…de ce mi-ai aratat un fruct bun si m-ai legat la ochi ca mai apoi sa imi dai sa mananc din acel mar stricat?

DEEE CEEE ?

te urăsc…

Chapter of my unwritten book

Cine a zis ca experientele nu te ajuta, ori ca prietenii nu sunt ceea ce esti? te doare ca se intampla un lucru si ca reactiile tale nu sunt tocmai potrivite pentru acel moment, ori ca ei au reactionat in alt mod decat cel la care te asteptai?   Totul incepe din NPS, intrunirea nationala a membrilor unei organizatii, unde reusesti sa dormi mai putin de 15 ore in 4 nopti, unde asculti fiecare training\conferinta cu mai mult interes decat pe prima si unde iti vei face mai multi prieteni decat ai fi crezut vreodata ca iti poti face in un timp atat de scurt. E vorba despre  dezvoltare, atitudine, alegere, joaca, retea de prieteni, e vorba despre mediu. Cand vreodata, prietenii cu care te-ai jucat nu te-au invatat ceva? indiferent ca va uitati unul la celalalt, de la un prieten vei avea intotdeauna ceva de invatat, oricat de putin … pentru ca este important.

Aceste 5 zile s-au intiparit in cartea-mi nescrisa fara ca eu sa imi dau seama de acest lucru dinainte, copertile se deschid de la sine iar literele incep sa se adune pentru a crea un nou capitol. Indiferent ca treci prin momente in care gandirea ta cauta o logica pentru ceea ce se intampla, vei afla ce a fost logic doar atunci cand vei parasi evenimentul. Cand emotiile au fost controlate de altcineva, ai fost vreodata atat de incarcat emotional incat sa nu stii cum sa reactionezi? asta se numeste gandire emotionala, se intampla si te cuprinde, te imobilizeaza si te face diferit.

Si se mai intampla ca acolo printre acei 500 de oameni sa gasesti ceva ce chiar te face sa-l privesti diferit, sa te uiti cu alti ochi la el, sa simti ce spune si el, sa astepti ca si el sa te priveasca pe tine la fel cum tu il privesti… si se intampla, sa fie…si astepti mai mult si mai mult si doresti ca totul sa devina realitate. Dar, important este ca a fost si ca poate fi acolo unde ai crezut ca ar putea fi, sa repare o crapatura inauntrul coliviei sentimentelor ce odata a fost neingrijit de altcineva. se poate…

Indiferent ce se intampla pana in seara aceea nimeni nu stie cum te simti, atunci te vei elibera, iti vei deschide sufletul si vei resusi sa descoperi ceea ce nimeni nu a descoperit decat daca ia parte, e vorba despre reuniunea de dupa gala premiilor, unde alaturi de prietenii din acelasi local imparti idei si pareri despre ceea ce crezi tu, atunci observi cine te priveste cu ochi buni si cine cu ochi rai.Eu am considerat acest eveniment de incheiere a relatiei din NPS ca un „canal de irigatii”, am stabilit numele in drum spre casa undeva unde aparuse un indicator.Fiecare din noi am irigat campul sentimental al ratiunii si ne-am scaldat in canalul de trairi ca mai apoi sa ne bucuram ca facem parte din aceeasi „sintagma”.

azi  meditam, ajung la un moment in care gasesc o explicatie: Realitatea e crudă…da e crudă, doar daca o culegem prea devreme, ori de ea nu se coace, cresteo in pomul tau  ca mai apoi sa o culegi coapta si sa te bucuri de fructul ei din care vei gusta si vei savura clipele cu mare pasiune…ori indulceste cu un cub mare zahar. Culege-ma atunci cand voi fi destul de copt in pomul tau ! 🙂