Reeditare

– Alo!

Știi că vroiam să discutăm, să iti impartasesc din ideile mele, din ceea ce niciodata nu ti-am zis cu toate ca tu stiai ce fac. Poate asa vom colabora pe viitor, poate vom gasi o modalitate de a comunica si poate voi incerca sa te inteleg.Toate astea, lucrurile astea pe care le fac in fiecare zi fara sa te intreb daca e bine sau rau, fara sa stiu daca aici e bine, mai bine decat acolo…probabil ca fiecare are nevoie de o viata frumoasa, dar singurul mod de a ajunge acolo nu cred ca este acela indepartat de colaborarea cu tine. Hm, este greu sa iti spun acum toate lucrurile si sa le discutam, sa imi zici ce e bine si ce nu, probabil…vei reusi sa ma convingi sa aleg calea ta, dar poate voi reusi sa te conving sa intelegi calea mea.

– Alo, nu inchide!

Stiu ca iti este greu sa ma asculti, ma simt vinovat ca nu te-am ascultat si ca am ignorat mereu sfaturile tale, dar sper sa trecem peste asta si sa intelegi gestul si atitudinea mea. Nu ma mandresc cu ea, uneori imi dau seama ce zici si ma regasesc intr-o stare mai putin buna. Poate nu iti inteleg existenta, dar trairile sunt atat de frumoase cand nu te ascult, de parca libertatea nu ar fi de ajuns ca sa exprim ceea ce simt.

– Alo, constiință! Să stii că nu am să te dezamăgesc.

Mark, student la o mare universitate din afara orasului natal, dupa o lunga perioada de timp de cand traieste in alt oras mult mai dezvoltat, capata o serie de principii si conceptii aparte despre viata, care nu sunt in concordanta cu caracterul pe care-l admirau prietenii lui din copilarie.

La o intrebare adresata prietenilor din copilarie despre cum il pot caracteriza pe el, acestia afirmau un singur lucru: un prieten extraordinar si un biciclist infocat. Toti mi-au zis despre el acelasi lucru, toti au crezut ca il vor mai vedea pe Mark, toti au crezut ca isi vor mai petrece timpul calatorind pe digurile amintirii calauziti de zgomotul zalelor de lant. Unul din prietenii lui din copilarie a vrut sa imi explice mai multe despre ei, despre Mark si relatia lor.

Juan, asa cum se intitulase el, ma invita in curtea casei, imi arata o bicicleta prafuita si ma invita sa calatoresc alaturi de el. Accept invitatia si urcandu-ne pe biciclete pornim calatoria discutand despre copilarie. Pe un drum de ţară, prafuit si departe de a fi comfortabil, Juan imi explica despre relatia lui speciala cu Mark: eram cei mai buni prieteni…am fost pana cand a trebuit sa plece in alt oras, la facultate. Imi explica despre cum petreceau zilele insorite de primavara, calatorind pe malul Dunarii, admirand peisajele si fredonand melodii comice despre viata, compuse in timp ce pedalau. Era o traire pe care nu o putea exprima in cuvinte, a incercat doar sa ma duca pe acelasi traseu pe care ei obisnuiau sa il faca, traseul bicicletei ce te duce departe de casa – dupa cum il numeau ei. Noroc cu aparatul pe care-l aveam in rucsac, imagini splendide – un camp de papadie inflorita incoronat de mugurii salciilor verzi – iti distorsionau perceptia despre frumusete si te facea sa crezi ca lumea pe care o stii este o alta lume.

Amice, tot ce credeam ca e normal a devenit anormal si tot ce speram s-a naruit. Nu pot sa mai pedalez singur prin dumbrava sau prin șes, precum e in viata, nu poti singur … spuse Juan privind peste lanul de grâu de un verde aprins. Privind intreaga scena realizez ca rolul calatoriei, rolul simbolului bicicleta era exact acela de a-i uni, cum se intampla mereu ne insusim obiecte comune, scopuri comune alaturi de o alta persoana.

Si m-am intrebat: de ce bicicleta ? nu imi imaginam, ma blocasem in gandul asta si speram sa-l deslusesc. Presupun ca, simbolul atat teoretic cat si practic uneste trairi si sentimente ce ne poarta mai departe in viata, nu doar pentru ca ne ajuta sa calatorim ci pentru ca ne ajuta sa traim calatorind…si oarecum ne ajuta sa ne regasim cautand in natura eu-l nedescoperit. Simfonia creata intre un obiect si corpul uman este unica, nu o regasim oriunde, iar daca o regasim caractersiticile sunt diferite.

Ajungand inapoi in fata casei lui Juan, ii multumesc pentru plimbare si il intreb de ar vrea sa-l revada pe Mark asa cum era el. Pastrand un moment de gandire, isi ridica privirea zambind din coltul gurii: vreau sa-l cunosc din nou pe traseul bicicletei.

Semnat, profesorul lui Mark din anul 2 de la facultatea de psihologie

Anunțuri