Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Am deschis ochii. Camera era întunecată, pătura era pe mine și de undeva din afara camerei se auzea zgomot. Mă ridic încet, frigul din camera era plăcut – era frigul ăla din cameră ce-l simți în timpul verii- deschid ușa,iar lumina puternică îmi crea o stare de leșin, merg până la ei să-i întreb de ce se ceartă. Camera lor era închisă. Ies afară, soarele topea verdele copacilor iar în aer plutea căldura pe valuri de incolor. Aleg sa merg pe partea cu umbră, acolo unde copacii erau acoperișul meu, ajung la bunici și fără să-i trezesc din somnul de după-amiază, intru în camera în care aveam jucăriile. Destul de rece e aici, până și jucăriile au înghețat. De sub sertar scot o carte prăfuită, însă era atât de prăfuită încât nu-i puteam citi titlul. O șterg de tricouașul meu alb cu Donald Duck, și încep să descifrez: t i n e r e ț e f ă r ă … m o a r t e. Doar cuvintele astea se înțelegeau, părea ciudat însă mi-a plăcut titlul ăsta. Deschid cartea și încep să desenez(da, să desenez). Singura scenă din care nu puteam ieși era aceea în care desenam și ștergeam castelul, îmi lipseau creioanele colorate, aveam doar 3, din care două erau fără vârf și trebuiau ascuțite. Găsesc o lamă veche al unui aparat de bărbierit, rătăcită pe un pervaz de geam, și încep să modelez vârful creionului colorat. Era destul de liniște în camera puțin luminată, deodată se deschide brusc ușa…scena ce urma să o desenez se umple de sângele de un roșu intens. Apa rece de la chiuvetă, îmi amorțise rana destul de adâncă. Bandajul, și el de un alb pur, devenea încet roșu.
– Parcă discutasem să nu te mai joci cu lama!?
– Vroiam să colorez scena în care Făt-Frumos ajunse în Valea Plângerii. Doar tu mi-ai citit povestea în fiecare seară și mereu mi-ai zis că scena asta este fără culoare.
– Acum ai colorat-o. Nici el n-ar fi reușit așa devreme să o deseneze, cu propriul sânge. Textul din scena asta este și el pătat, cum îți mai citesc eu povestea de seara?
– O rescriem… o rescriem și iar o rescriem, până când o să ne placă una din variante,
– Și dacă se întâmplă să nu mai putem rescrie, dacă scena rămâne așa și ne va afecta pe viitor?
– O retrăim și iar o retrăim până când vom găsi ce ne place.
– Știi câte încercări are un om într-o viață?
– Câte vrea el!
– Una singură, viața este singura lui încercare, pe care dacă nu are grijă să o protejeze, nu va mai putea niciodată scoate pata de roșu.
– Cred că doar cei proști fac asta!
– Dacă tratezi pe cel de lângă tine cu prostie, cu prostie îți va răspunde…în schimb dacă îl tratezi cu inteligență, atunci el se va adapta și astfel va fi la rândul său intelligent. Dacă te refuză, este pierderea lui, în orice avem doar o singură încercare, o singură șansă…o viață.
– Mereu am oferit șanse rational, de fiecare dată mi s-a răspuns la ele cu indiferență și credulitate.
– Pentru cei de felul ăsta, nu există nici șanse, nici încercări. Ei sunt singura lor pierdere.
Cade o nucă din nucul bătrân sub a cărui umbră stăteam. Mă duc repede să o sparg, i-au ciocănelul meu cu care faceam asta mereu.
– Vezi! Nuca are coaja tare și miezul moale și gustos. De ce unele nuci nu au miez?
– Pentru că nucile alea nu au fost verzi, din singura lor șansă avută, au rămas uscate și fără miez, până și coaja este putredă.
Deschid ușa camerei închise, acolo nu se certa nimeni, ba chiar erau bine dispuși.
– Cât de mult ai dormit? și uite ce mare ai crescut. Ți-am zis eu că somnul te face mare!
– Degeaba dorm, dacă nu visez. Doar este singura mea încercare să uit că dorm… .
AICI citesti basmul/legenda.
Son of the Earth - γιος της γης 