A , day that never was

Inside Pain

Nu știu ce cred unii, dar eu când privesc spre orizont , rămân gânditor si aievea fără răspuns la intrebările ce retoric îmi adresez ,în drum spre facultate.

„Ce culoare are armonia , mirosul de ghiocel abia ieșit de sub zăpada purificatoare?

Căt durează singurătatea atunci când nu ai nevoie de ea?

De ce Ele îți aduc fericirea, dacă la despărțire ,greutatea cuvintelor de rămas bun, te ucid puțin câte puțin, zi de zi?

De ce să mă grăbesc să prind metroul,când el mă asteaptă,ca și cum ar ști că vreau să urc în el?

De ce să ne certăm , când știm că avem doar o viață?

Oare oglinda mă arată așa cum sunt?

De ce…?”

Încet , pășesc din casă…soarele de toamnă întârziată strălucește ca unul de primăvara , cerul senin…chiar prea senin…doar un nor, doi rătăciți, iarba umedă îmi murdărește pantofiorii…a , să nu uit ghiozdanul.

…De ce așa devreme?

Oare, ce înseamnă să înveți?

…colegi , învățători , pauze , note?

Mai are rost , a trecut , orice aș face nu va mai avea efect retroactiv…să spun că mi-a plăcut !? e puțin zis , cred că seamănă cu acea ”copilărie a copilului universal”(Creangă…). Această aducere-aminte mă bucură  un pic , mă debarasează de gândirea ce o țin cu mine zi de zi , poate ea îmi e prieten , prietenă?

-Ce culoare îți place?

-Păi îmi place mult albastrul cerului , albul ghiocelului si roșul sângelui , da’ și negrul intens , pătrunzător.

Știai că pescarii au lumea lor,compusă din fragmente,înnodată cu migală ca firul să nu fie rupt de marea deziluzie?Mereu când am pescuit ,ori mi s-a spus că sunt prea norocos, ori nu prindeam nimic…dar mereu am știut că va trage la mine,fie că era unul mic sau mare.De ce ne bucurăm când îl prindem pe cel mare?putem să ne bucurăm mai mult că l-am prins pe cel mic…sau , mă gândesc iar la lume,parcă totul se leagă,un puzzle!?

Publicitate