878

Eram în fața ei, nu schița niciun gest, nu clipea, avea ochii larg deschiși. Am continuat să o admir și să îi caut defectele. Privirea ei era goală, nu exprima nimic. Privea undeva spre o ușă din capătul coridorului unui hotel vechi, de lux. Era 1911 și lumea era în alb și negru, noi așa o vedem, ei așa ne văd. Cobor să iau țigări de la buticul de lângă hotel. Erau mai ieftine și vânzătoarea îmi era dragă, dar avea prieten…el mereu mă privea suspicios și nu se simțea confortabil în preajma mea. I-am zis că nu trebuie să mă privească așa, nu-i vreau răul…sau un rău care să îmi facă mie mai rău. Cu toate astea, ea ca femeie caută să își depășească acea condiție pe care noi nu o înțelegem uneori. Vrea să fie orice altceva numai ca nimeni să nu fie precum ea…dacă ar ști ce ar vrea să fie, probabil ne-ar lămuri și pe noi, mai ales pe ea. Îi las bacșiș cât să-și cumpere alte două pachete de țigări, el nu era cu ea și am reușit să îi fur un zâmbet. Un zâmbet interzis care m-a făcut să mă gândesc la ce e bun. Cred că vrea mai mult, dar nu mă interesează asta…vreau doar să îmi zâmbească și atât sau poate vreau să fumăm aceste țigări ca postludiu. E minoră cred, dar e destul de dezvoltată cât să mă facă să vreau multe. Uneori tresar din vis transpirat, ieșind din mijlocul unei partide amoroase. Mă obosesc aceste vise, mă disperă că nu se întâmplă în realitate și vreau odată și odată să scap de ele. Vreau să le dau viață, să o fac să țipe, să mă zgârie, să mă muște…să o fac să-și iasă din firea ei cea cuminte și calmă și blândă. Să-și depășească a ei condiție, la care se va întoarce umilă…revenind mereu la mine ca să o depășească din nou. Un joc, ce atârnă greu… .

Mă întorc pe coridor, ea nu mai era acolo. Ușa din capătul coridorului era întredeschisă. Coridorul întunecat și cu lumini din 2 în 2 metri era ca un tunel spre altă lume. Ajung în fața ușii, nu observ numărul și intru curios înăuntru’, nu înainte de a bate politicos la ușă. Îmi verific arma prinsă undeva în tocul ascuns sub palton și continui să merg încet spre încăperea întunecată. Ea era în cadă tremura, era palidă cu buzele vinete și unghiile la fel. Părul era grizonat și puțin ud. Îi verific pulsul și dau de o mână rece ca gheața. Era o fată cu un corp frumos, cu chip frumos și subțire, cu buze simple și suave, cu bărbie gingașă și cu ochi mari. Era încremenită în acea cadă, goală până la bust, uitându-se la mine cu o ură incredibilă…cu o privire de nebună. Fug să-i fac un ceai. Ce noroc! zic…ceaiul e deja făcut și miroase chiar bine. Mă întorc, ea nu vrea să primească ceaiul și pe un ton răspicat și nervos îmi spune: iar ai fost la ea…am știut că ai să te întorci la ea. Mereu o cauți, de ce mă implici în acest joc? inima mea e frântă, e frântă degeaba. Mă așteptam să îmi faci o surpriză, astăzi e ziua mea…tu ai fost la ea, miroși a ea, ai acel zâmbet de la ea și te-ai îmbrăcat ca pentru ea.

Uimit de aceste cuvinte spuse cu un ritm apăsat, înghite în sec, bea o gură din ceai și îi spune: azi te-am căutat peste tot, ai fugit din pat după ce am adormit. Făcusem dragoste noaptea trecută, nu îți aduci aminte? erai foarte neliniștită, ai gemut puternic tot timpul, mi-ai rupt hainele…erai cuprinsă. Și acum după ce toată ziua am alergat să te găsesc, dau peste tine într-un hotel ciudat, de lux si vechi…în pijamale, holbându-te la ușa aia nenorocită din capătul coridorului.

Ea bufnește în râs. Râdea sadic privindu-l intens cu acei ochi vicleni și nebuni ațintiți asupra lui spunându-i: aici te-am înșelat.

Publicitate