O iubire sintetică
Între soare și lună,
Fără umbre, lumina le-a fost lor cunună
Existența limitată de întâlnirea nocturnă
Amândoi, iar, în noapte
Ca un soare și-o lună.
*
Cuprinși de lumini siderale,
Ascunzându-și anii lumină, în pașii agale
Corona cea sfântă a bolții astrale
Strivită în van, curmând a lor cale.
*
Culoarea miresmei întâlnirii din zori
Când ei, împreună, frumoase culori
Doar marea-i îngână, cuprinși de furori
Amândoi, împreună…și marea din zori.
Am deschis cartea, era doar cenușă pe prima pagină, cenușă! Probabil era tușul care nu a reușit să fie printat pe acea pagină, iar cuvintele s-au transformat în cenușă.
– Ce ghinion! spuse cel care a vrut să o citească. Doar ce am cumpărat cartea asta, aveam incredere că voi putea citi din ea, și uite cum se intamplă să arunc banii în vânt! Merită să mai cumpăr altă carte și să fiu atât de dezamăgit? Mai mult înșelat de copertă și prefață! Merită să fie aruncată în foc și să devină la rândul ei, precum este prima pagină, cenușă?!(capul plecat în pământ semnifica tristețea și agonia în care zăcea, acum, el)
Ce culoare are cenușa?! Bine, tu probabil știi asta, însă încerc să îți spun că cenușa…ta, este destul de colorată. Da, colorată…cenușa ta! A fost colorată de literele de diferite nuante în care era scrisă idea pe care se axa cartea, sau laitmotivul(dacă chiar vrei să-i spui așa). Nici nu puteam citi acea carte, mă străduiam, mă dureau ochii, știam că e ceva malefic la mijloc…și uite că am avut dreptate: nimicului, nimic să nu-i acorzi.
Doar acum să nu crezi că tu ești cartea și că prin ale tale culori stridente, preluate din colț de stradă, vei reuși sa îmi demonstrezi că prin literele tale mă vezi pe mine, cenușă! E doar o iluzie! se întâmplă des, la colț de stradă, multe culori se adună, ce împreună creează un pastel…strident, inutil și ilogic, cel mai probabil V A N I T O S. Te acaparează și devii posedată de ele, încerci să vorbești prin acele culori, însă mai are rost să pătezi și alte pagini nemaiîntâlnite?!
Fiecare pagină pe care o citeam încerca să mă duca în umbră, să mă mintă, să mă depărteze de logic și să mă trădeze cu ilustrul stupid fictiv. Nu imaginația este singura noastră limită, limita noastră suntem noi. Probabil, cartea asta nu are înțeles, sau asta se pretinde a fi ideea ei… o pată creată dintr-un contrast de două culori.
Nu pot să cred! mi-am murdărit timpul cu inutil, iar istoria acestei inutilități se măsoară în cuvinte…colorate.
Deschid sertarul biroului de culoarea cireșului, mirosul dinăuntrul său îmi crea o isterie nemaiîntâlnită.
Să pun sau nu cartea asta în acest sertar?! Pătează și sertare sau doar coperțile unei lumi ideale limitate de o cheie?!
Geamul era bine închis, nu trecea vântul rece prin el… șemineul dădea lumină camerei în al cărei fotoliu stăteam, iar undeva pe fundal, magnetofonul încetase din scârțâit. Un alt parfum simt cum îmi invadează camera.
Culorile…au parfum?! Les feuilles mortes
How old is your favourite sin,
Thinking at what I could be
And how much should I trust in you
To understand the way you are?
*
One row from your own chapter of lies
I will rewrite them in an ironically poetry
Even with the price of my guardian angel death
To remove the violence from your heart.
*
No good, no more faith changing
I will be the same to all of you
I will dig in your soul with the tears of death
I will made your grave
with the thorns of roses growed from your lies
I will feed the starved worms with the venom of your eyes
And slowly giving you to them,
to satisfy your even oldest sin
in front of my eyes.
I am in love with the illusion of a better you
I still stood search a way to find the truth
I know I knew it, but I am seeking for
A you, a truth, a way of believing you.
*
I am incurable by this agony of me
The things are happened like the way they won’t
The history of a lie, created the world
Is concerning in facts with every little questioned word.
*
No more, no way of human being
It’s just the way they try to sing in
A kind of thing that should be done
Another spin of Earth in my heart.
Son of the Earth - γιος της γης 