Deprindere

de Son of the Earth

Despre o lume, despre-un gând

Când scriu, când plâng

idei ascunse in nisip

ori după pietrele, nimic

din malul amintirii mele.

Nespus de multe rânduri,

am trăit

Când m-am întors spre lumea de odată

Când te-am găsit, ascunsă-n tine

ești o altă…

Din intrebări, răspuns am dat

Nu ai citit, tu m-ai trădat

Eu te-am găsit

tu m-ai uitat,

de netrăit…trădat!

Aducem lumii, ce noi suntem

Trăim o lume, reciclată

ferindu-ne de ceea ce creem

ne mistuim, redevenim nimic…îndată.

E om, el naște, moare

din moarte iar învie

dar din trăiri, iubiri, profunde

nu se-nvie, nu se moare…

el știe.

În suspensii, puncte

pus-am lacrimi

în cratime, păreri

din îndoita virgulă… tristeți, dureri

în ghilimele, mângâieri…

Poți îndura, poți aduna

luceferi blânzi, cu scop mârșav

doar tu ești cea ce iti atribui,

durerea lor, de drag…

eu, rabd.

Infime rațiunii, ghidate-au

Cenușă, scrum, de om curat

Arse de tine, promisiuni

suflet plângând, dor neuitat.

Suflet ascuns de ochiul necurat,

de inimă haină, zâmbet fad

grav strig în vag

ascultă-mă!

eu tac.

Nu-i asta gaura in care zac

o peșteră, în suflet

să te intreb de ai creat

si să-mi răspunzi, în unde?

Unde mai caut eu curat

acolo unde e pătat

m-ar ajuta, ea, rațiunea

iubita mea,

din prima dat’ ?

Caut răspuns în adânc,

în caverne răscolite de plăceri

ce lacrima a săpat, în suflet

sunt, peșteri de dureri.

E vag, e fad, e trist,

e amar,

umedul spațiu din palat

zace-n toiagul, stâlp… de fag.

În nemurirea lor voi crede

ele vor fi a mele veșnic

mă vor hrăni cu sentimente

cuvintele, mă fac puternic,

veșnic…neuitat.

„Din peștera sufletului meu”