Dimineață de Duminică

Este evident, fiecaruia dintre noi i se intampla. Avem un moment sau mai multe in existenta noastra, de care ne aducem aminte cu regret sau cu un ‘of’ prea mare pentru suflet. Retraim clipe si momente intr-o cronologie alterata de viitor si nimeni nu ne poate indruma catre iesirea din acest cerc intunecat. Singura solutie pare a fi acceptarea si pozitionarea in mijlocul cercului, loc din care se poate trece peste.

Era acestor momente nu se apropie niciodata de un final, ea se afla intr-o continua expansiune-ca o gaura neagra ce asteapta sa prinda in calea ei materie. Deslegarea de aceste momente este posibila doar prin intrarea in neant si parasirea tuturor prejudecatilor, ca mai apoi singur sa iti croiesti calea spre iesire – din proprie initiativa. Mersul pe sarma deasupra unei prapastii fara fund, acoperita de o ceata densa, este exercitiul prin care poate nu trebuie sa trecem. Mai degraba ne gandim ce putem face sa privim totul de pe o stanca ce iti creeaza viziune asupra acestui hau.

Minutele dinaintea exercitiilor de plecare sunt nemasurabile, le anticipezi insa nu stii ce se va intampla dupa. Absorbtia sentimentelor se va face constant in pieptul corpului tau, insa limitele neatinse ale detaliului vor fulgera asupra evenimentelor de care iti aduci aminte. Regretul este cel mai probabil, cauzat de neintamplare sau inactiune. Ceea ce poate opri starea, poate fi acceptarea esecului si gasirea elementelor cheie de sub aceasta suprafata neteda si subtire. Prostia nu este ceea ce contribuie la dobandirea acelei stari, cel mai probabil ea te-ar fi ajutat sa faci ceva potrivit, sau nu. Important este ca perceptia asupra momentului este cea care conteaza si este singura responsabila de viitoarele consecinte.

Daca uneori percepem un lucru ca nefiind propice, singura cale de a ne da seama este sa incercam. Ireversibilul nu poate fi utilizat mai tarziu, decat sub consecinta cailor cognitive care vor fi intotdeauna in cautarea raspunsului, de ce nu?

Din atatea stari si situatii pe care le intalnim de-a lungul vietii, posibilitatea ca perceptia sa nu fie potrivita este foarte mare. Astfel, din n cazuri un set de z intamplari, vor fi regretabile. Constientizarea lor poate sustine sau destrama o ratiune, pot imbunatati sau prabusi un ego, totul in pofida sau pentru sinergiile ce te definesc.

Story…of the Earth

I can’t do this by myself, I took something perfect to let out the pain and I feel again, because of… you.

Cat timp poate suporta o fiinta sentimentul negru a ceva ce nu trebuia sa i se intample… sentimentul fumului innegrit de suspiciunea haului de dincolo de lumina difuza a melancoliei neinterpretabile si a neincrederii ratacite sub pragul trairii intense, premature, puerile combinata cu secretul iubirii Zarazei(„Spune-mi frumoasa Zaraza cine te-a iubit”).Pleonasmul gandirii fata de cel al ratiunii este de nedescris cand vrei sa incaleci fumul otravitor din o camera intunecata…mai degraba il vei inspira si vei cadea in mijlocul camerei si vei simti cum camera se va invarti in jurul materialului tau iar pozele din slide-ul de sfarsit vor fi acompaniate de o melodie tragico-clasica pe fundal.

Asa cum Donaukinder(Son of the Danube) s-a trezit cea de-a treia dimineata din zilele creatiei si a despartit apa de Pamant, s-a luptat si a invins demonii ce i-au stat in cale, a invins ura, tradarea, inselaciunea, minciuna, prostia, neincrederea si a sfintit in urma sa locurile create pana a ajuns in mare ca mai apoi sa curete marea si oceanul si sa impartaseasca lucrurile sale bune, astfel dupa ce el a sfarsit, daruindu-si sufletul altuia care ii va purta aura peste tot unde va calauzi si se va impune in dezlegarea de rau si neincredere. Asa a aparut Erdekinder(Son of the Earth), ce calauzit pentru a creea binele, s-a imbolnavit din cauza indiferentei cu care era tratat ori ca a mancat din fructele crude date te tine, niciodata nu a plans in fata voastra, mereu a plans ascunzandu-se in pamantul sau, voua doar va zis ca sa luati aminte si sa intelegeti ceea ce niciodata, nimeni nu o sa o faca doar pentru binele altora, el rupe bucati mici din sufletul sau pentru a le ascunde in cuvintele ce cu greu le scrie, cu mana tremurata si cu suspin, asta e pura daruinta…pentru asta el moare in el cu fiecare litera, cuvant, propozitie, fraza, rand, paragraf, articol, ora, zi, saptamana, luna… . Nu stie nimeni de ce a aparut, pentru cine, cine l-a adus, cu ce scop bantuie prin gandirile voastre… cu siguranta se va afla cauza aparitiei fie ca vi s-a spus dinainte, o sa cunoasca toti pentru cine a apaut…cu toate ca vi s-a spus, o sa-i multumiti celui ce l-a adus si o sa descoperiti scopul sau doar daca veti oferi un moment din viata…momentelor in care el va v-a aduce roadele trairii sale concentrate in simbolurile intelegerii.

Strada mea

Stateam si faceam o analiza a ceea ce scriu, de ce scriu ce scriu si cum de imi vin ideile astea!? Pe langa faptul ca am ceva de mers pana la facultate ori pana unde imi propun sa ajung, mereu cand incep sa gandesc-in metrou- ma trezesc dupa ce termin ideea si simt ca a trecut mult timp… de fapt am mers doar 1 statie,iar fata din fata mea nu se astampara din a privi cu coltul ochiului…ostentativ(…si acum o sa zici: modestule!…). Imi plac enorm de mult parerile despre mine, mai ales cele bune, mai ales cand cineva vine si imi zice: „auzi eu am stat 1 ora sa citesc(la 2 dimineata) ce ai scris si chiar m-a impresionat, nu credeam ca poti asa ceva” … ce pot spune cand aud de la ei asa ceva, cuvinte mai presus decat cele de multumire nu au fost descoperite insa gesturile ori comportamentul, sigur sunt continuarea cuvintelor de multumire… . Ma uit in oglinda si parca vad pe altcineva a carui imagine nu este ceea ce el asteapta de la el, dar de ce altii apreciaza imaginea asta ori sunt placut atrasi de ea… nu stiu! dar stiu ca lucrurile care trebuie sa ma schimbe apar atunci cand trebuie sa apara si sunt perfect legate de ceea ce va urma…voi sunteti schimbarea fie ca reprezentati binele sau opusul, de obicei apreciez binele. 🙂

Ai mers pe strada asta, unde drumul este atat de bun incat nu poti calca in gropi ca mai apoi sa te impiedici si sa cazi, ai vazut ca e o pancarda pe care ar fi trebuit sa fie scris numele strazii insa pancarda era goala, ai observat ca locuintele de pe strada asta sunt cu totul diferite de celelalte, ai respirat adanc si ai simtit o relaxare… aerul era cald si frumos mirositor, ai vazut ca pe acolo nu merg masini, ai vazut ca nu e asfaltata, ai mers seara sa vezi ca luminile sunt impresionant de calde, ai intrat in o casa de pe strada asta ca sa vezi ce fel de oameni sunt acolo, ai atins cu mana zidurile si ai luat loc pe banca de lemn inconjurata de flori multicolore, ai desenat ceva pe trotuarul special unde toti din cei care trec pe aici…o fac, ai observat ca strada asta nu are capat…insa e intersectata cu alte strazi,ai sarit in sus de bucurie cand ai realizat toate lucrurile astea si te-ai gandit ca asta e strada pe care ai intalnit prietenii copilariei sufletului tau, aici ai vazut cupluri… i-ai vazut, Ai mers…?

De cate ori ai simtit nevoia sa iesi afara din casa sa mergi singur pe un drum si sa nu te gandesti la ceilalti, ai simtit ca totul se limiteaza doar la o lume a ta  si ca nu ai sansa sa continui, daca nu vei gandi, la ceilalti…? Ti-ai dus catelusul la plimbare in parc si el a simtit nevoia sa mearga la altii necuvantatori si sa ii priveasca, daca el ar fi trecut nepasator printre ceilalti catelusi fara sa ii pese ca ei vor sa il vada, sa se joace cu el ori sa devina prieteni…Indiferenta?

E totul atat de intens incat sufletul se loveste de peretii infatuarii si ai nepasarii celorlati, ingerul pazitor plange ca i-ai intalnit iar inima se roaga ca urmatoarea „bataie” sa fie departe de cei ce nu merita a sta langa ea.

Pe strada asta vad in fiecare zi cum masinile calca iarba, cum dispar flori, cum luminile sunt stinse prea devreme, cum oamenii din case inchid usile…prea devreme, cum ai incercat sa desenezi…insa ploua si nu ramanea nimic, cum strada avea capat si doar o intersectie, cum nu ai putut sa iti aduci aminte de copilarie, cum cuplurile se destramau, cum oamenii isi spuneau: adio!…ai vazut!?  strada asta nu vreau sa fie asa, asta nu e a mea…stiu sigur ca nici a ta, doar noi ne puteam face strada unul altuia, precum un proces de sustinere si incredere.

Fotografia, pentru mine este expresiva…ma reprezinta deoarece am gandito si mi-a placut si nu are legatura pavajul ori masina cu ceea ce am scris… fotografia asta este viziunea si ideea a ceea ce am scris.