Son of the Earth – γιος της γης

„Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.”

mai aproape de Lună

Ușor, pășind pe umbra camerei în noapte

Adulmecând un chip blajin și rece

Se furișează-n ale sale șoapte,

Dar parcă timpul, nu mai trece.

 

Crăiasă efemeră și haină, un mit născut nemuritor,

stăpâna visurilor albe ce luminează fad, în sufletul cu dor.

Străbate sentimente netrăite, în inima celui curat

și căută ca să-l alinte, spre a o urma necugetat

în unicul palat, nemărginit de vag.

 

Singurătatea ei dintotdeauna o freamătă îngrozitor,

spre asta duce-acum povara de a fura un muritor.

În umbra nopții căuta, în liniștea luminii sale

perfecțiunea dintr-o stea,

în doar ce simte, doar…ce moare.

 

Uitată între stelele tăcute, mereu se schimbă pentru noi

făcându-ne să credem multe , cât mai puțin … noi muritori.

Pour Vous

They are the reason why I’m sad sometime,
They could be part of happiness of mine
They will destroy and crush the time
They seek to be in life, the rhyme
They are the star that never shines,
They feel but there’s no feeling to define
why They could make me feel divine
when always clock is showing nine…

Cause everything in life made fame
Je m’offre comme cadeau aux femmes!

De după

Spune-mi ce ai in privire de mă faci sa fiu așa ciudat?

De ce momentele nu sunt de uitat?

De ce îmi pierd timpul cu asta în cap?

 

Pentru ce cauți răspuns în ciudățenia mea

când știi că totul se întâmplă din cauza ta?

De ce să irosim cuvintele

când privirile noastre nu tac?

 

Vom ști in o zi

În care o să prefer să tac,

Doar pentru că ele vorbesc,

sufletele nu tac.

 

În cerc

Limitați la o formă geometrică, expusă

Ne multiplicăm trăirea și visul și speranțele

Scotocim în mijlocul acelui ceva, fără a ști ce

Până când vom afla, de ce și pentru ce.

Eliminând idea că viitorul e-acum

Ne legăm strâns de regulile vechi,

Trăind dupa ele, murind furibund

Precum fiecare lucru care se află pe Pământ!

În sobrul ei stil, omenirea nu tace

Continuu roiește în jurul acestui

Domină trecutul cu-al ei viitor

Mă tem ca Universul  să nu fie dăunător.

Cum totul e clar , de asupra-i trăire

Confuz și banal e totul de sus

Sunt sigur că-i cert

ne învârtim în cerc

pentru că trăim pe un cerc aproape rotund.

Memento vivere

Rămâi tu mic, copile-n  lumea ta

Rămâi, nu vezi cum trece!

Că tot ce vreau și nu-i a mea

E veșteda și rece.

Martiri ai nebuniei efemere

Cotrobăie în vechile sertare

Unde nici praf, nici vin nu e,

Pentru o ultim-alinare.

Înâia zi de după toate

Vor fi la fel ca (după) tine

Vei vrea să schimbi o lume-n bine

Când ei știau că nu se poate.

joc

E ca un joc, în fiecare zi

Gândindu-mă că mâine vei mai fi

Trăind trecutul ca un viitor

E ca un joc, nu e ușor.

 

Din fiecare mic surâs, am luat

Increzător, tot am sperat

Că totul este mai ușor

Când crezi că va fi viitor.

 

Incipit

Sunt momente în care zâmbesc prin trăire

Sunt clipe tăcute născute din tine

Sunt gânduri mărunte ce macină-n mine

Sunt ceea ce vrei, când sunt lângă tine.

Shadows of the night

Strange things are happening at the midnight

A kind of sound in background sight

Just light is now the way to truth

My bedroom, dirty lie of youth.

*

In common senses stars are living

In perfect way, the Universe

The reason of ilogical thinking

Is found right here, in verse.

*

The night of shadows in the mirrors

Reflects unequal, in my room, tears

The world is not as she it seems

We living on the land of dreams.

Tăcere

Prefer să tac

Decât să-ngân nebunia,

Prefer să fiu

Decât să măresc agonia.

*

Destul de vag e sentimentul tăcerii

Sunt zile ce tac pentru a face-n ciudă plăcerii.

*

Eternul vis ce întreține insomnia diurnă

Confirmă iar, o lume nebună,

Desigur, dar din interior se rezumă

Aleg să tac, e răspunsul din urmă.

Valea cu suflete pierdute

– E dimineață! exclamă Tara, surprinsă de faptul ca petrecuse puțin timp dormind. Poate, doar i se părea că dormise puțin, o fi fost vreun vis nesigur fără conținut care a obosit-o. Mereu, înainte să se culce, petrece puțin timp alături de jurnalul său, în care își expune trăirile. E ceva normal, toată lumea face asta și până la urma nu e vreo rușine să ai jurnal.

– Martin, ai pregătit micul dejun? Îmi e foame! Probabil, dacă ai fi fost în locul meu, altfel ai fi trăit aceste momente, dragul meu. Nu știu dacă încă sunt convinsă de faptul că deții puterea de a-ți reveni, ce știu este că nu vei repeta greșeala.

– Bunico, nu mai am doi ani! Știu cum să-mi leg șireturile și mai știu să îți gătesc în fiecare dimineață micul-dejun. Dacă nu ai fi fost în pat tot timpul, poate ai fi făcut și tu ceva pentru tine, nu mă rugai pe mine să îți port de grijă!

Camera se umple de mirosul dulce al omletei proaspăt gătite în bucătărie.

– Sunt sigură că ai pus și mirodenii în ea, miroase atât de bine! Încerc să înteleg ce trăiești tu, nu știu dacă aș mai fi trăit așa singură aici. Poate că o să-și dea seama că i-am fost mamă! Nu a fost ușor să cresc un neastâmpărat ca Martin, măcar eu stau aici tot timpul.

– Da, e gata, bunico! Uite aici micul dejun, eu am plecat spre școală. Ai grijă să nu pleci din pat, știi doar că nu poți!

– Martin, nu te mai întâlni cu prietenii ăia ai tăi, știi doar că nu te ajută, nu îți fac niciun bine. Mai e vreun loc în lumea asta pentru oamenii ca mine?

Bătrâna era singură în cameră acum, ia jurnalul și începe să citească din cele mai vechi pagini ale lui. Începe să citească rar, cu glas, cele scrise în paginile îngălbenite de timp.

La ce te gândești draga mea când scrii astea? Ai mai începe alt jurnal acum, când ești aproape paralizată și trecută de ceasul al doisprezecelea? Recitea ultima pagină a jurnalului, numerotată în colțul din stânga sus.

– 2700, dar nu mai pot! Nu mai pot scrie, nu mai am ce. Dacă m-ai întreba acum ce preț are viața, aș spune că nu mă interesează, oricum e fără valoare…precum o bancnotă ieșită din uz și fără interes pentru cineva. Scoate albumul foto din sertarul dulăpiorului de lângă pat și începe să le privească de la sfârșit către început. Ajunge la jumătate și îl închide, îl așează pe dulap și se culcă, asta părea să facă.

La un moment dat, din bucătărie se aude:

– Martin, am făcut micul-dejun, trezește-te!

 

 

De rerum verbi

Comparând culorile

Regăsesc ce trăim,

Luminând întunericul

Vedem și auzim

Istorii ce revin.

 

Dominând prezentul

Trăind, ne zâmbim

Accentuând momentul

Teatral noi murim

Spre viitorul divin.

 

 

Efemeridele

Priveam valea aurita de copacii care cadeau in o dragoste profunda odata cu natura. Privelistea era calmanta si dezvolta ganduri care ma purtau departe. Cerul era de un albastru deschis, iar putinii nori amenajau cromatica unei zi de toamna insorita.

Cautam cu privirea cateva animale, insecte, ceva care sa dea semne de viata…sa imi arate ca nu doar eu mai sunt. Marul din care muscasem il tineam in mana ce atarna pe balustrada balconului, vrand iar sa musc observ ceva ciudat pe mar, o gaza. Ma apropii cu privirea de ea si fixez orice miscare a ei. Incerca sa manance din mar ori era destul de curioasa pentru ceva atat de mic. Privesc atent iar…o efemerida!

-Ce cauti aici micuto! uita-te la ea, este aproape de apus si tu esti singura. Doar nu o sa astept un raspuns de la tine, insa ma gandesc la faptul ca in scurt timp vei pieri si…asta ma duce cu gandul la viata.

Efemeridele, legende ale popoarelor stravechi, considerate sufletele tinerilor morti inainte de a-si fi indeplinit menirea de a fi soti sau sotii. Singura ocazie pe care acestea(sufletele)o au este o zi in care sa-si traiasca iubirea, sansa repetandu-se in fiecare an, in o singura zi, in un singur efemer dans(legenda).

Viata lor incepe in apa cu 2-3 ani inainte de metamorfoza definitiva, ce o pregateste pentru singura sansa de a trai o singura zi doar pentru a se reproduce. Acest ciclu continuu ar putea explica oarecum motivul lor, poate si legenda, insa cel mai bine explica dragostea(partea stiintifica).

Faptul ca venise pe mar si iluzia cum ca se hranea era de fapt misterul acestei insecte. Ea nu se hraneste dupa ce trece in faza finala a metamorfozei, iar asta explica multe. Probabil si ele se ratacesc in cautarea lor, insa legenda devine reala cand ne gandim la faptul ca si noi avem aceeasi soarta: o viata in cautarea dansului suprem al dragostei, care interpretat gresit de unii, devine mai mult o tentativa repetitiva a reproducerii, nu ceea ce de fapt se afla in esenta acestei singure vieti comparate cu aceasta singura zi.

Nimic absurd in ceea ce defineste rolul existentei, ci doar moduri diferite de interpretare.

 

Zilele unice sunt pentru sufletele de o zi.

În ce se măsoară toamna?

Deschise subiectul asta alaturi de amici, era in pauza pe iarba din parcul scolii. Castanii-si scuturau fructele odata cu frunzele galbene, pe covorul de un verde galbui. Deschide o cutie de tabla invechita in care avea cateva bomboane infasurate in hartie de calc. Despacheteaza una. Privea catre rasaritul tarziu de soare al toamnei si se gandea la tot, la cum a decurs totul si cum a inteles el tot. Castanul pe care se sprijinea ii vorbea simbolic prin miscarile controlate de natura, desigur ca si el gandea precum natura il influenta si astfel in clipele de liniste ce le avea sprijinit de copac, dorea sa regaseasca raspunsuri ale unor intrebari demult puse.

– Nu ma gandesc ca azi sa nu fiu fericit! simt nevoia acestui sentiment rar…adus de toamna si rasaritul tarziu de soare.

Pe o foaie ramasa libera, incepe sa deseneze. Cred ca stii sentimentul, cand vrei sa desenezi ceva ce nu ai planificat, singurul lucru pe care il stii este ca vrei sa fie frumos, sa exprime si sa te regasesti? Asta facea acum, desena, totul parea a fi un chip, avea forma insa continutul era total diferit de ceea ce ar fi putut semana cu un chip. Stia ca era dorit si avea nevoie de ceva, doar ca era destul de fragil la intemperiile sentimentelor. Isi freaca barba usor mirat de faptul ca s-ar gandi la el cineva.

– Intemperii, auzi! ma intreb cum de trairea ne este afectata de intemperii, doar suntem parte a naturii!?

– Aaa…stiu ca ma framanta ceva, conteaza mai mult cat timp traiesti in o viata, decat cum traiesti timpul din o viata? Adica, nu m-ar deranja, dar pentru mine…nu vad relevanta acestui timp numit ani din viata, utopic vorbind. Ce imi aduce fericirea atunci cand se spune ca ar trebui sa ne bucuram la o data anume din viata, repetitiva obsesie a datei, sunt doar memoriile…memoriile placute, nu as gasi un rost daca nu as avea amintiri care sa ma faca sa trec mai departe. Adevarat e ca memoriile pot tine si locul unora mai putin bune, asa ca de fiecare data poti fi si trist.

– Dar vezi, cred ca asta este cheia memoriilor placute! se completeaza unele pe altele intr-un joc inegal.

Isi ridicase paltonul de pe frunzele aramii ale castanului si in chipul ce-l desenase aseaza una din frunze realizandu-i conturul in mijlocul chipului ce-l desenase.

– Au sa mai cada frunze aramii peste chipul asta, la fel cum memoriile bune vor fi in continuare motivul de a sarbatori viitoarea data… .

…Se măsoară în vieți.

 

Amatus sum, amatus es, amatus est

Stând întins pe spate, pământul umed îl ținea treaz iar briza de vânt rece îi ritma respirația.

– E terminat totul! își spuse el. Nu se mai aude niciun zgomot, doar fumul negru ce iese din casele arzânde. Locul ăsta e terminat și cred că lumea…lumea, e fericită azi! Soarele tomantic împiedicat de norii de fum negru, abia luminează pământul.

Se ridică, stând rezemat în șezut cu spatele sprijinit de un lemn uscat, scos din rădăcini de suflul exploziei. Își privește corpul, verifică dacă este în regulă și din jacheta murdară din piele cu guler de blană își scoate pachetul de țigări primit în ultimul colet de la ea. O singură țigară. un singur glonte pentru un ultim moment de glorie infimă. Fumul alb produs de el, se asocia cu cel negru ce îl înconjura.

Se uită lung la imaginea cruntă a deznodământului. -Nu vroiam să mai fiu acum, să văd asta. Ce o să fac, o să merg la ei să le spun: am învins? Doar uită-te la ceilalți, sunt toți pământ și niciunul din ei nu va mai merge spre casă! Lacrimile îi curgeau pe obrajii înghețați de durere, fără ca el să mai scoată un sunet.

În celălalt buzunar al jachetei avea un pachet mic de alune, început. Bucuros îl scoate și ia din el câte puțin, astfel încât să le simtă gustul.

-Ce mi-a mai rămas acum? această clipă de plăcere stingheră recompensată în ceva de scurtă durată! Tot ce am făcut până acum a fost doar o tragedie, o viață plină de tragic, fără bucurii. Închizând ochii pentru o clipă, capul și-l rezemă de copac și începe să enumere cu glas, cele mai plăcute momente din viața lui, de fiecare dată luând din pachet o alună.

– Mi-a plăcut când am mers prima dată la pescuit. Mi-a plăcut, când…am mers în prima excursie. Mi-a plăcut, când am ridicat primul zmeu construit de mine. Mi-a plăcut, când am învățat să  merg pe bicicletă. Mi-a plăcut, când am mers la teatru. Mi-au plăcut fetele de la dans. Mi-a plăcut dulceața de trandafiri făcută de bunica. Mi-a plăcut, primul film. Mi-a plăcut când am râs alături de ei, până am căzut pe spate de fericire. Mi-a plăcut primul meu loc de muncă. Mi-a plăcut prima… . Mi-a plăcut, ea… căutând în pachet observă că nu mai are nicio alună.

– Mi-au plăcut prea multe până la ea… .

Memorii

O stare neobișnuit de ciudată trece prin mine

Nu este un răspuns pentru vremea ce vine

Doar limitele ascunse de tine

Devin irealități mascate-n trăire.

*

Auriul de toamnă al vremii ce vine

Mă trimite departe de tine

În gând îmi șoptește, ce-i rău…ce e bine

Despre vechile sentimente divine.

*

Cum vântul tomnatic trece prin ‘vine’

Așa unele gânduri mă poartă spre tine

Devin preocupări ale gândirii meschine

Însă totul din inimă vine, despre rău…despre bine.

Careless

Today, no answer I’ve received

Today, my questions are alone

Today, a selfish god is born

For those who start believe in them.

*

From the day I’ve known you all

From beginning I’ve knew should be like that

By now and ever, will be the same

By yesterday and still the one’s.

*

They’re happy now and proud

No feeling is the same

And I, am looking for the heaven

I asking Gods…or maybe, they

will answer on, sometime

a day.

Insipidele

Travaliul enorm al zilelor spre-apus

Un singur și minuscul sentiment nespus

Călcat, sfărmat și-n neființa dus

Știm doar, cu toții… tot ce n-am vrut, am spus.

*

Surd mai e glasul orbului redus!

Divina comedie în scena ce l-a pus

Un rol ca fără rimă, am dedus

Doar ce-am întors clepsidra-n sus.

*

Uscate glasuri urlă-n cavou

Suspină des creând ecou

Ustură setea în egou’

Surprinzător, e doar un ou!

Culori de vară

[…]A inceput sa cante cand a vazut ca e singur in peisajul nocturn. Doar cerul luminand de stele acompania acum ce a mai ramas din visul sau. Sa-ncep sa numar secundele pana la urmatoarea inspiratie! atunci cand trag aer, da. Inspiratie mai inseamna si altceva.

A spus cineva vreodata ca cerul nu este liber!? ca intregul univers, ce pleonasm! cat de intreg poate fi universul! (zise asta râzând). Si cand ma gandesc cat de sumbru pot fi atunci cand sunt doar cel care cauta inutilitatile astea: adevar, motive, realitate…cine ma pune sa fac asta nu stiu, dar sunt sigur ca as fi fost fericit si poate as fi parut mai prietenos-cu toate ca mereu caut prietenie-daca nu as fi fost asa. De cate cuvinte zise de oamenii de inainte, au nevoie oamenii de azi ca sa realizeze aceste lucruri esentiale vietii.

Poate ca si stelele au viata, ziua dorm iar seara ne privesc si analizeaza treaba facuta in ziua ce a trecut, luminand atat de puternic incat sa se ascunda in spatele sclipirii. Nici cel mai visator copil nu ar fi spus asta, he he! Cu toate astea nimeni nu ma poate contrazice de ce vreau sa fie in spatele a ceva. Si stelele, ele, ne urasc enorm, nu isi imagineaza cum de unii oameni privesc spre ele fara motiv sau poate atunci cand cred ca ele sunt frumoase si ca au ceva aparte. Stele stiu ca triseaza, stiu ca se ascund in spatele luminii ireal de magice. Cel mai rau este ca unii isi aleg stele, nu singuri, multi isi aleg o stea alaturi de cineva si o numesc steaua lor. Cred ca stii ca steaua nu moare dar ei mor si ca peste timp unul din ei se va gandi la steaua lor, acum steaua lui, pe care o blesteama pentru faptul ca a fost… o stea.

Stiu ce vreau acum! O sa imi aleg o galaxie drept o stea, alaturi de cineva. Poate asa, am mai multe sanse sa nu injur o singura stea sau sa aleg mai multe stele…nu doar pentru curcubeul din noaptea verii instelate(poate o sa raman pe Pamant si o sa aleg un rasarit soare, cu toate ca ar fi cel mai trist).

O să o aleg cu ochii închiși, să nu mă orbească, lumina.

Prejudice

There is a somewhere in your heart map

That should somebody fill it up,

Then, in a place where roses grow,

Wich missing of someone, that know.

*

The resonance of spoken words

Inside you feel it and it hurts

Once with time you leave the gods

Now in the mirror, all seems be hurt.

*

Related to a previous action

Regard to all you’ve knowed before,

Unless you try to lose a fraction

The prejudice is matter more.

C’era una volta in…

Io finito qui…

Pentru momentele care încep, pentru viață, pentru trăirile ce își curmă drumul în sufletul cuiva, pentru toate există un final. Cu toate că, nerăbdătorul însuți te îndrumă spre a termina, niciodată nu vrei dori se ajungi acolo, doar din curiozitatea de a găsi alte motive necesare clipei.

Aceste rațiuni născute din adâncul tău, sunt motivele simplului existenței care se adună pentru ceilalți, fără ca ei sa observe o clipă, existența ta.

Cândva timpul trecut nu se va mai juca cu scurgerile de amintiri, ci doar le va închega în barajul de lacrimi ascunse sub bolta neantului sumbru. Contează să înțelegi, pentru mine…mai puțin, oricum ritualul lumii se realizează doar pentru momente și beneficii sectoriale.

Come le anime vivono ancora lì, in modo che il mondo è corrotto da immagine imperfetta della verità. Mi piace…