Sensul

de Son of the Earth


Sunt blocat la intersectia dintre non-sens si terenuri minate. Vantul adie usor, un semn mare si rosu de stop imi zambeste ca o umbra a unui trecut ireversibil. Trebuie sa ma uit in ambele parti inainte de a traversa, totul pare riscant acum, cu toate ca placerea de a face acest lucru ar fi mai mare decat…esecul, insa doar pare.

Nostalgia a fost un loc frumos, dar destul de nepotrivit pentru a intalni ceva ce pare sa iti descreteasca fruntea si sa vrei mai mult de la acel moment. Nu e usor sa numeri caramizile renovate, cosurile de fum si ferestrele de mansarda. Mai era ceva, erau felinare la streasina, inca neaprinse.

Stii ca imi place sa merg?! semnul stop a aparut deodata si parca nu ma asteptam, dar imi doream sa apara candva. Cum fiecare din noi asteptam momentul, un moment in care sa ne dezechilibram si sa cadem de pe sârma pe care ne mintim ca ne e bine. Sunt diferente mari intre sârma pe care merg eu si cea pe care mergi tu. Nu asta vad important, ci daca vantul care bate la mine e acelasi precum acela de la tine?

Fereste-ma Doamne de prieteni! citisem intr-o vitrina titlul unei carti, si parca a avut sens – cateva zile mai tarziu – de unul din ei m-a ferit. Probabil ca prietenii ce ii ai, se invart precum masinile intr-un sens giratoriu din care ies cei care gresesc regulile de circulatie. Vad imposibil ca unii sa nu le incalce inofensiv, iar altii voluntar, de asta in sensul giratoriu nu ai nevoie de cineva care sa dirijeze aceste lucruri…ele vin de la sine, iar sinele nu se poate minti intr-un sens giratoriu.

Iti plac cuvintele, ne plac cuvintele…si e o asa mare provocare sa crezi in ele. Mai degrada prefer sa vad partea frumoasa a lor, sa le aud cum rezoneaza cu dorintele mele si sa ma las cazut in infernul identic cu cel al lui Dante, dar cu sus-ul in jos. Infernul cuvintelor, o lume magica mai fascinanta decat basmele si scrierile fantastice. Diferenta dintre infernul lui Dante si infernul nostru, este ca in al nostru nu te duci in jos, ci esti tras in aer catre capatul ingust al pâlniei – ca si cum te-ar captura o nava extraterestra. Problema pe care o vad aici este ca s-ar putea sa nu ajungi in capat, ci sa ramai lipit de peretii din care tot curge miere continuu sau sa cazi.

Imi place sa cred ca sunt inca atras spre capat, mai ating putin peretii de miere, dar am temeri care imi ingreuneaza parcursul. Temeri atat de grele, incat nici puterea celor mai frumoase cuvinte, nu ma pot duce spre capatul vrajit al infernului. Oriunde tu cauti raspuns in aceste lucruri, eu caut intrebari care duc la alte intrebari care se opresc in raspunsuri inevitabile. Probabil si tu ai ceva ce te pune pe ganduri, dar ele sunt atat de firave si inofensive, pe cat de dornice de a parcurge si alte misterioase pasaje ascunse ale infernului.

Poate ca infernul este centrul intersectiei la care tocmai m-am oprit, iar intersectia este alt infern ce apartine de un infern mai mare care pleaca din sensul giratoriu.

Anunțuri