mai aproape de Lună

de Son of the Earth

Ușor, pășind pe umbra camerei în noapte

Adulmecând un chip blajin și rece

Se furișează-n ale sale șoapte,

Dar parcă timpul, nu mai trece.

 

Crăiasă efemeră și haină, un mit născut nemuritor,

stăpâna visurilor albe ce luminează fad, în sufletul cu dor.

Străbate sentimente netrăite, în inima celui curat

și căută ca să-l alinte, spre a o urma necugetat

în unicul palat, nemărginit de vag.

 

Singurătatea ei dintotdeauna o freamătă îngrozitor,

spre asta duce-acum povara de a fura un muritor.

În umbra nopții căuta, în liniștea luminii sale

perfecțiunea dintr-o stea,

în doar ce simte, doar…ce moare.

 

Uitată între stelele tăcute, mereu se schimbă pentru noi

făcându-ne să credem multe , cât mai puțin … noi muritori.

Publicitate