Prolog

Visul…visul meu, nu a murit niciodata, el m-a tinut treaz noaptea in somn. El mi-a soptit despre lumea pe care o vreau, el mi-a raspuns la dorinte si nevoi, aspiratii. Visul, imi raceste gandirea de zi cu zi, ma poarta in idealul meu si ma trateaza cu dorinte naturale, crescute in copacul ratiunii mele. Visul, este motivul pentru care eu ma trezesc dimineata, o zi se desfasoara in libertatea visului meu. Visul ma face sa vad cum unii ma accepta si altii ma detesta, visul este parte a realitatii intruchipate in imaginatie. Visul meu era sa scriu iar, visul asta ma chinuia de cateva zile si nu imi dadea pace. Visul, este realizabil, suntem supusi a-l indeplini odata ce il visam. Visul nu moare, visul il ingropam de viu. Imaginea visului meu, fotografiaza chipuri in fiecare zi, cand pe strada chipurile se pierd in privirea mea. Ilustrul meu vis, ma face sa pier in fata credibilitatii voastre. Visul apare odata cu timpul, visul apare odata cu lumea, visul traieste din noi si moare in noi, doar noi suntem cavouri ambulante de vise. Ne plimbam visele din un cimitir in altul, cu speranta ca in unul din morminte sa se opreasca. Visului sa-i dai hrana din care el sa-si construiasca alte vise, ca mai apoi sa te hranesti cu visele nascute din visul tau. Visul incepe singur si se continua in doi. Existenta visului este limitata de dualitate, singur nu poti trai pentru a cunoaste visul tau.

Visez, curcubeu

Visez, dupa nori

Visez o alta lume

Visez, flori.