Pastel de adevăr

Minte-mă în culorile tale frumoase

Arată-mi lucruri prețioase

Iubește-mă-n cromatica serii

Sub bolta etern-a primăverii.

Din gând să știu că ești culoarea mea

Născută, nelimitată, din o stea

Vei răsări pe boltă-n inima mea

Vei fi culoarea vieții în lumina grea.

Nicicând să nu te lichefiezi

Nicicând să crezi c-o să mă pierzi

Nicicând sub altă stea să nu te-ascunzi

Nicicând ca tu sa mă confunzi.

Astfel din eul, ce ținea cândva

Să-și coloreze lumea cu culoarea sa,

Să -nveselească ziduri de beton

Peste negrul profund de teflon,

Voi crede că din ea, culoarea mea

Eu am văzut un mit, o stea

Mă voi închide în camera de ceară

Să îmi plâng soarta, seară de seară.